Acțiuni cu efective mărite având ca scop prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică au fost organizate, în noaptea de 1/2 iulie a.c., de poliţiștii mehedințeni, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți pe raza întregului județ.
Polițiștii și jandarmii mehedințeni au acționat pentru prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
La activități au participat și polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroului Siguranță școlară care au desfășurat activități de informare și conștientizare a efectelor consumului de substanțe psihoactive asupra sănătății fizice și psihice, dar și despre riscurile consumului de substanțe interzise.
Cu această ocazie au fost aplicate 224 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 45.810 lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării sau anulării 6 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
În cadrul activităților polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova la data de 01 iulie a.c., ora 23.45, au depistat, în trafic, un bărbat de 30 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe DN 57, în localitatea Dubova, după ce ar fi consumat substanțe interzise. În urma testării cu aparatul Drugtest a conducătorului auto, acesta a indicat o valoare pozitivă pentru substanța cocaine, bărbatul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.
A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.








