Polițiștii de la Bunești sosiți (în zece minute, deși se aflau la mică distanță, postul principal e la doi pași) la locul incidentului au reținut în procesul verbal circumstanțe mult mai blânde decât cele relatate de martorii incidentului. După cum se vede în comunictul remis de IPJ Vâlcea, au reținut că victima ar fi fost doar “amenințată” și cu “un obiect contondent”, nu cu o sabie, adică o armă albă. De asemenea, s-a întocmit dosar de cercetare pentru posibile infracțiuni încadrate mult mai blând, “amenințare și lovirea sau alte violențe”. Detaliile aflate azi relevă că incidentul a avut loc pe terasă, nu în bucătăria restaurantului, așa cum am relatat inițial din spusele vecinilor. De asemenea, doar unul dintre agresori ar fi pus mâna pe o armă albă, nu toți, armă pe care i-a pus-o la gât victimei!
“La data de 25 iunie 2023, în jurul orei 17:00, polițiștii Postului de Poliție Bunești au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu privire la faptul că, la o societate comercială din localitate ar fi avut loc, un conflict între acesta și o altă persoană.
Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în sensul că ar fi avut loc un conflict verbal între aceștia, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ulterior cel din urmă l-ar fi amenințat cu un obiect contondent și ar fi exercitat acte de violență fizică asupra bărbatului în cauză.
Persoana vătămată a refuzat intervenția cadrelor medicale, nefiind identificate urme de violență pe corp.
În continuare se efectuează cercetări în vederea lămuririi situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și lovirea sau alte violențe, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, se arată în comunicatul de presă al poliției.
Fără a face un proces de intenție, nu suntem convinși că polițiștii au reținut toate datele importante din situație, toate relatările martorilor și nici că au cercetat atent toate camerele de supraveghere video, până la acest moment. În fotocaptura de mai jos, momentul în care unul dintre agresori a luat din mașină sabia.
“Nu au fost provocați de nimeni. Au venit să caute scandal. Și cred că au premeditat. S-au ferit de unghiurile acoperite de camerele de supraveghere video. Doar cea de la poartă surprinde cum unul dintre ei ia din mașină cuțitoaia sau sabia. Au fost șapte, s-au luat întâi de fetele care serveau. Apoi s-au dus peste Cătălin, în zona de grătar. L-au înconjurat. Unul a fugit la mașină și i-a venit parșiv, pe la spate și i-a pus cuțitul la gât. Cuțit cu lama lungă de aproximativ 25 de centimetri și lată de cinci, să ne înțelegem! Clienții au rămas mască, fără reacție, probabil și pentru că nu înțelegeau ce se întâmplă. Cătălin a încercat să aplaneze, cu calm, conflictul, nu agresorii!”, ne-a declarat luni, 26 iunie, unul dintre martorii incidentului.
*Informația inițială
Duminică, 25 iunie 2023, în jurul orei 15.45, Hanul Mărioarei din Bunești, unul dintre cele mai apreciate din Vâlcea, situat la jumătatea distanței dintre Râmnicu Vâlcea și Horezu, a fost scena unui incident violent. Proprietarul afacerii, Cătălin Zotică, a fost atacat din senin, susțin martorii, de șapte cetățeni de etnie rromă, în timp ce se afla la bucătărie și prepara mâncare pentru clienți. Incidentul a fost sesizat și Poliției.
Soția patronului, mama și copilul de șapte ani, dar și opt clienți aflați în restaurant, au asistat îngroziți la violențe. Sursele noastre din localitate susțin că Zotică a scăpat ca prin minune să nu fie omorât, lama unei săbii cu care a fost atacat de unul dintre agresori trecându-i “la nici un centimetru de jugulară, de gât”. De asemenea, acestea mai susțin că agresorii au părut foarte bine informați, atacul a părut premeditat minuțios: “Parcă au știut unde sunt camele de supraveghere video, să se ferească din raza lor. Numai că pe aici avem mai mulți montate. Totul era liniștit, au apărut din câteva mașini, au început să se ia de fete în restaurant, apoi unul a fugit la mașină să ia o sabie și au tăbărât în bucătărie, unde se afla Cătălin, pregătea mâncare. Majoritatea sunt cunoscuți în zonă. Unul dintre ei părea a fi Bihoreanu, cel care e și tiktoker, parcă”.
Mâine publicăm și alte detalii, plus probe foto/video.
Până la închiderea ediției, Cătălin Zotică nu a putut fi contactat nici măcar telefonic. Sursele noastre din Poliție confirmă că a fost înregistrată o plângere penală pentru un incident violent petrecut azi la Bunești iar datele coincid. În urmă cu câțiva ani, Zotică a mai fost victima unui lung șir de agresiuni și amenințări din partea grupării Lăbuș. A reușit să își apere dreptatea în instanță, inclusiv în fața fostei soții, cu care are primul copil, fostă soție care, de asemenea, era apropiată a clanului Lăbuș. În paralel, gruparea a suferit noi condamnări și pentru alte fapte penale.
Urmărim cazul și revenim cu amănunte pe măsură ce acestea vor fi comunicate de organele de cercetare.