Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier ce a avut loc, noaptea trecută, pe DN 7, km 220+700m, în localitatea Tuțulești. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că ar fi avut loc o coliziune între 2 autoturisme.
„În urma impactului a rezultat rănirea a 4 persoane, un conducător auto și alți 3 pasageri din același autoturism. După producerea evenimentului rutier, unul dintre cei 2 conducători auto ar fi părăsit locul faptei, fiind identificat la scurt timp de polițiști”, informează polițiștii vâlceni.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru unul dintre aceștia, iar pentru celălalt a rezultat valoarea de 0,40 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au adus la cunoștință șoferului în cauză, că trebuie să fie condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat.
În continuare, oamenii legii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.