marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Prima sesiune de procese simulate din Craiova – un real succes

Baroul Dolj, Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Curtea de Apel Craiova au organizat prima sesiune de procese simulate din Craiova.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului ,,Fii Avocat în Școala Ta!”, vineri, la sediul Curții de Apel Craiova, din strada Constantin Brâncuși, nr. 55A .

11 elevi curajoși au participat la procesul simulat. Fiecare a avut un rol bine stabilit, sub îndrumarea atentă a avocaților voluntari din cadrul Baroului Dolj. A fost o simulare reușită, în ciuda emoțiilor vizibile, dar absolut normale ale tinerilor. Aceștia nu au avut foarte mult timp la dispoziție să se pregătească, dar și-au intrat foarte bine în rol.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel de acțiuni nu doar că îi familiarizează pe elevi cu educația juridică, dar îi ajută pe aceștia să fie din ce în ce mai curajoși, să vorbească în public și să fie conștienți că pot, în orice moment, să urmeze o carieră chiar și într-un domeniu destul de complex, cum este avocatura.

Programul ,,Fii Avocat în Școala Ta!” este un proiect al Uniunii Naționale a Barourilor din România, privind educația juridică non-formală,adresat elevilor din ciclul gimnazial și liceal, prin care avocați voluntari din fiecare barou urmăresc familiarizarea copiilor cu informații despre organizarea sistemului de justiție, cu cunoștințe elementare despre drept, morală, precum și cu funcționarea și aplicarea acestora.

Politica