luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Pompierii mehedințeni au făcut performanță la Campionatul de Atletism și Cros al MAI

Pompierii mehedințeni, locotenent colonel Bratu Adrian și plutonier major Ionuț Lepădatu, au făcut parte din lotul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență la “Campionatul de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne” ce s-a desfășurat, în perioada 20-23 iunie a.c., în municipiul Târgu Jiu.

Competiția a reunit peste 200 de sportivi din structurile Ministerului Afacerilor Interne, care s-au luptat pentru ocuparea unui loc pe podium. Pe parcursul a trei dintre cele 23 de probe, s-au întrecut și cei doi pompieri mehedințeni, care și-au demonstrat condiția fizică, voința și determinarea, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate.

Locotenent colonel Bratu Adrian a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la proba Săritura în lungime, categoria peste 45 de ani, obținând medalia de aur și titlul de campion. Și la proba de Viteză – 100 metri a avut un rezultat excelent, ocupând locul al II-lea. Plutonierul major Lepădatu Ionuț s-a clasat pe locul IV la proba “Aruncarea greutății”, categoria sub 35 de ani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Performanța colegului nostru este notabilă, având în vedere că este la cea de-a doua participare în cadrul acestei discipline. În spatele rezultatelor obținute sunt ore de muncă, perseverență, un puternic spirit competitiv și dorința de a fi mereu în cea mai bună formă. Ne mândrim cu colegii noștri, care se pregătesc continuu pentru a fi cei mai buni, atât în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, dar și domeniul sportiv.
Rezultatele obținute de reprezentanții lotului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au propulsat echipa, pentru al 10-lea an consecutiv, pe primul loc, în clasamentul Ministerului Afacerilor Interne”, transmite ISU Mehedinți.

Politica