luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

CJ Dolj cumpără sediul BCR, în valoare de aproape 1,8 milioane euro

Se va încerca o negociere a prețului

Consiliul Județean (CJ) Dolj vrea să cumpere sediul Băncii Comerciale Române (BCR) din centrul Craiovei. Angajații instituției ar urma să își mute acolo birourile, întrucât Palatul Administrativ urmează a fi reabilitat. Pentru această investiție, autoritățile județene ar trebui să pregătească aproape 1,8 milioane de euro. Vor încerca însă o negociere.

Este vorba despre două corpuri de clădire adiacente, C1 și C2, situate, în centrul Craiovei, unul în str. Olteț, nr. 4 (fost Olteț, nr. 8), iar celălalt pe str. Nicolăescu Plopșor, nr. 2A, în vecinătatea și a English Park, după cum se arată într-un proiect de hotărâre prin care consilierii județeni ar urma să aprobe raportul de evaluare pentru stabilirea valorii de piață a sediului BCR, intenția de cumpărare și stabilirea comisiei de negociere.

„Valoarea de piață estimată de evaluatorul autorizat ANEVAR, exprimată atât în euro, cât şi în lei este: 1.787.000,00 euro, respectiv 8.853.000 lei. Raportul de evaluare prezintă starea tehnică aparentă a construcțiilor ca fiind parțial bună, ultimele două etaje ale clădirilor necesitând reparații, întrucât au fost afectate de infiltrațiile de apă și de pătrunderea porumbeilor. În ipoteza cumpărării imobilului – clădire, în bugetul general al Județului Dolj a fost prevăzut, la capitolul 51.01.03 – Autorități publice și acțiuni externe, obiectivul de investiții „Achiziție clădiri” cu suma de 100 mii lei, sumă ce va fi suplimentată cu valoarea de 9.400 mii lei, necesară contravalorii prețului imobilului și altor taxe”, se specifică în raportul de aprobare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Imobilul, proprietate a Băncii Comerciale Române, a intrat în atenția Consiliului Județean Dolj de nevoie. Palatul Administrativ va intra într-un proces de reabilitare, începând cu 14.09.2023, iar durata realizării obiectivului de investiții este de 35 de luni de la semnarea contractului, dar nu mai târziu de 30.06.2026.

„Prin urmare, în perioada estimată mai sus, activitatea Consiliului Județean Dolj și a aparatului propriu de specialitate trebuie să se desfășoare într-un alt spațiu adecvat specificului său, care pe de o parte, trebuie să găzduiască resursa umană și cea materială și să asigure funcționalitatea optimă a acestora, iar pe de altă parte, să fie într-o zonă accesibilă tuturor celor ce vor frecventa instituția”, explică autoritățile județene.

În prezent, Consiliul Județean Dolj este găzduit în Palatul Administrativ Craiova, de Instituția Prefectului Județului Dolj, care a pus la dispoziția CJ spații la demisolul, parterul și etajul palatului, în aripa sudică, fără plată, pe durată nedeterminată, pentru desfășurarea activității. Cum timp de trei ani, instituția trebuie să funcționeze în continuare, în urma căutărilor unui spațiu potrivit, s-a ajuns deja la o alegere finală.

„În acest scop s-a identificat pe site-ul www.vanzari.bcr.ro, un imobil de vânzare, situat în zona ultracentrală a municipiului Craiova, în vecinătatea Palatului Administrativ Craiova și a English Park care să întrunește cerințele necesare relocării aparatului propriu de specialitate al Consiliului Județean Dolj și desfășurării activității acestuia, standardele de securitate și sănătate în muncă, precum și accesul facil al persoanelor cărora le sunt adresate serviciile publice acordate de personalul instituției”, se mai specifică în raportul de aprobare.

În vederea negocierii prețului se propune constituirea unei comisii mixte de negociere, compusă din patru membri aleși din rândul consilierilor județeni, plus trei reprezentanți din aparatul propriu de specialitate al consiliului județean:

  1. Marian-Viorel Marin – consilier județean
  2. Constantin-Cosmin Gîdea – consilier județean
  3. Alexandru-Florian Gătejescu– consilier județean
  4. Lucian-Cristian Scărlătescu – consilier județean
  5. Marian Mecu – Director Executiv Direcția Economică
  6. Adriana-Cristina Vărgatu – Director Executiv D.J.A.L.S.
  7. Adrian Plugaru – Șef Serviciu Administrarea și Exploatarea Domeniului Public și Privat al Județului Dolj

Politica