Bătaie între femei, în Olt

Nica Alexandru

Două femei au fost protagonistele unui conflict care a avut loc în localitatea Văleni, județul Olt. Potrivit polițiștilor, este vorba despre o femeie de 47 de ani care ar fi fost agresată fizic de o alta de 60 de ani. Oamenii legii au deschis un dosar penal.

„La data de 20 iunie 2023, în jurul orei 07:45, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată fizic în localitatea Văleni, județul Olt.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Dăneasa, care, din primele verificări, au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, o femeie, în vârstă de 47 de ani, din comuna Văleni, județul Olt, ar fi fost agresată fizic de către o femeie, în vârstă de 60 de ani, din aceeași localitate.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale”, potrivit IPJ Olt.

Potrivit gazetaoltului.ro, în mijlocul scandalului s-ar afla familia edilului Șofaru, primarul din localitatea Văleni.

Totul ar fi început luni, când femeia agresată nu a putut cumpăra pâine de la mașina fabricii care cutreieră străzile din Văleni pentru a aduce produsul de bază cetățenilor. Angajata de pe mașină a motivat că pâinea se procura doar pe bază de comandă, lucru care nu s-ar mai fi întâmplat până luni. Totodată, femeia susține că există probleme și cu bonurile fiscale.

”Cumpăr mereu pâine de la firma deținută de familia Șofaru, însă luni, au fost deranjați că am depus o petiție la ANAF, sucursala regională Craiova privind evaziunea fiscală căci aceștia nu emit bon fiscal la vânzarea pâinii. Luni când am fost să cumpăr pâine de la mașina care vine în comună, pe la colțurile străzii, vânzătoarea mi-a zis că nu îmi dă pâine chiar dacă am bon valoric la mine pe motiv că nu am vrut să mă înscriu pe agenda dumneaei. Până acum cumpăram pâine la liber fără să fiu trecut pe listă și nimeni nu m-a informat de schimbare. În cursul dimineții de marți, aceeași angajată și doamna Șofaru au comunicat celor prezenți că casa de marcat se află la Slatina, la reparat, iar după ce va fi adusă se vor emite bonurile fiscale”, a declarat femeia pentru gazetaoltului.ro.

- Advertisement -
author avatar
Nica Alexandru
Distribuie acest articol