Mihăilă, eroul naționalei României: „Vreau să aveţi încredere în noi. Toţi vrem la EURO”

Anghel Catalin
Valentin Mihăilă Romania

Valentin Mihăilă a salvat naționala lui Edi Iordănescu. Fostul fotbalist de la CSU Craiova a reușit să marcheze o dublă, în ultimele minute de joc, atunci când foarte puțini mai credeau în posibilitatea unei reveniri din partea României. La finalul jocului, extrema naționalei a avut un mesaj pentru toți românii care iubesc fotbalul și vor să îi vadă pe tricolori la EURO.

„Noi am avut încredere în noi, cu toate că… majoritatea oamenilor din România nu prea au încredere în noi. Zic că suntem slabi, că e o naţională mică. Am demonstrat că… în prima repriză am jucat destul de slab, dar cu toţii ştiu că Elveţia e o forţă a Europei. A doua repriză am prins încredere. Probabil că a doua repriză s-au mai relaxat puţin şi am prins noi aripi. Vreau să fac aşa… să dau un semn, pentru că…suntem o echipă mică, cum spun toţi… dar aveţi încredere în noi, pentru că alţii nu aveţi! Dacă aveţi alţii, de ce nu chemaţi alţii? Credeţi în noi pentru că suntem o ţară, credeţi în noi! Dacă nu am fi noi, ar fi alţii. Vreau să aveţi încredere în noi pentru că suntem o ţară. Toţi vrem la EURO. Am auzit critici pentru că ne-am bucurat că s-a anulat golul în Kosovo. Dar ce voiaţi, să plângem? Să nu ne bucurăm că se anulează golul?”, a spus Valentin Mihăilă după Elveţia – România 2-2.

Pentru această declarație, MM Stoica l-a criticat pe Valentin Mihăilă. Oficialul celor de la FCSB i-a recomandat fotbalistului să ajungă titular incontestabil în Serie B, apoi să ceară încrederea românilor.

„Încredere n-am foarte mare. E foarte complicat să ai încredere. Ca să ai încredere, trebuie să îți joace fotbaliștii pe undeva. Ăștia care pleacă în străinătate și care tot cer cu obstinație să avem încredere ar trebui să joace. Bă, nu joci la Atalanta, pentru că e greu, dar joacă la Parma, tată, titular meci de meci. Și are lumea încredere în tine”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol