Craiovenii care au restanțe la plata taxelor locale vor putea cere eșalonarea datoriilor. Pe de altă parte, firmele cu datorii ar putea scăpa de majorările de întârziere. Primăria Craiova a pus în dezbatere publică trei proiecte în acest sens.
Direcţia Impozite şi Taxe și Direcția Juridică, Asistență de Specialitateși Contencios Administrativ au întocmit mai multe rapoarte prin care se propune aprobarea procedurii de acordare a eşalonării la plata obligaţiilor restante datorate bugetului local al Municipiului Craiova, aprobarea unor facilități fiscale şi a procedurii de acordare a acestora, în cazul persoanelor fizice care înregistrează la 31.12.2022 obligații fiscale principale restante către bugetul local, dar și aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru acordarea scutirilor de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate de către întreprinderile care au calitatea de contribuabili ai bugetului local.
În ceea ce privește acordare a eşalonării la plata obligaţiilor restante datorate bugetului local al Municipiului Craiova, de aceasta pot beneficia persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, indiferent de forma de organizare, care la data depunerii cererii privind acordarea eșalonarii înregistrează obligații fiscale restante către bugetul local al Municipiului Craiova.
Pentru a beneficia de eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale, debitorul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă capacitate financiară de plată pe perioada de eşalonare la plată. Situația se apreciază de organul fiscal pe baza documentelor relevante prevăzute în prezenta procedură, depuse de contribuabil sau deținute de organul fiscal;
b)să aibă constituită garanţia potrivit art. 9;
c)să nu se afle în procedura insolvenţei, potrivit prevederilor Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență ;
d)să nu se afle în dizolvare sau lichidare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să nu li se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25 şi 26. Prin excepţie, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative şi judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost achitată, condiţia se consideră îndeplinită.
„Prezenta hotărâre se aplică pentru debitorii persoane fizice care la data de 31 decembrie 2022 inclusiv au obligaţii fiscale principale restante către bugetul local al Municipiului Craiova. Nu se aplică contribuabililor persoane fizice care desfășoară activități economice pe baza liberei inițiative, precum și celor care exercită în mod autonom sau prin asociere orice profesie liberă. În sensul prezentei hotărâri, prin obligaţii fiscale principale restante la 31 decembrie 2022 inclusiv se înţelege: obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată până la 31 decembrie 2022 inclusiv; obligațiile fiscale principale aferente perioadelor fiscale de până la 31 decembrie 2022 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere de organul fiscal local sau ca urmare a depunerii cu întârziere de către contribuabili a declarațiilor de impunere, înregistrate în evidența fiscală până la data depunerii cererii de scutire a majorărilor, inclusiv; Nu sunt considerate obligaţii de plată restante la 31 decembrie 2022 inclusiv, obligaţiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în condiţiile legii, la data de 31 decembrie 2022, inclusiv. Sunt considerate restante la 31 decembrie 2022 inclusiv şi obligaţiile de plată care se află în situația prevăzută la alin. (4), pentru care până la data depunerii cererii de scutire, dar nu mai târziu de 15 septembrie 2023 inclusiv, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal. Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (4), debitorii pot renunţa la efectele suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de prevederile prezentei proceduri. În acest caz, debitorii trebuie să depună, în condițiile legii, o cerere de renunţare la efectele suspendării actului administrativ fiscal până la data depunerii cererii de scutire, dar nu mai târziu de 15 septembrie 2023 inclusiv. Prezenta hotărâre se aplică și în cazul persoanelor fizice, care la data aprobării procedurii au majorări de întârziere neachitate către bugetului local al Municipiului Craiova, aferente unor obligații fiscale principale cu termene de plată până la 31 decembrie 2022 stinse până la acea dată”, explică autoritățile locale.
În ceea ce privește aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru acordarea scutirilor de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxe lor locale datorate de firme, reprezentanții Primăriei susțin că: „În ultimii ani s-a constatat o creștere a numărului societăților comerciale care se află în procedura insolvenței, iar creanțele bugetare restante aferente acestor societăți reprezintă o pondere importantă din totalul creanțelor datorate bugetului local al municipiului Craiova. În acest sens, considerăm că prin acordarea de scutiri de la plată a majorărilor de întârziere vom veni în sprijinul societăților care nu se află încă în insolvență, dar care au dificultăți financiare privind achitarea impozitelor și taxelor locale, evitând astfel intrarea acestora în insolvență sau faliment și implicit imposibilitatea de a mai încasa sumele restante”.
La finalul anului 2022, încasările bugetului local, structurate pe principalele surse de venituri se prezentau după cum urmează: impozitele și taxele locale au fost de 243.201.745 lei, din care: venituri fiscale au fost în sumă de 169.766.207 lei, venituri nefiscale au fost în sumă de 73.435.538 lei.
În prezent, conform datelor publicate de autoritățile locale, printre drepturile constatate de încasat sunt 22.196.091 de lei pentru impozitul pe clădiri de la persoane fizice, 11.566.800 de lei pentru impozitul pe terenuri de la persoane fizice sau 51.237.054 de lei pentru impozitul asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice.
Primăria Craiova a pus toate aceste propuneri în dezbatere publică. Astfel, persoanele interesate de aceste subiecte pot trimite sugestii sau observații, până la data de 14.07.2023.