luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Un oraș din Europa interzice trollerele pentru a combate poluarea fonică

Turiștii care vor să viziteze orașul croat Dubrovnik nu vor mai avea voie să meargă cu trollerul pe străzile pavate cu piatră, potrivit unor măsuri anunțate de primarul orașului, menite să reducă zgomotul produs de acestea, relatează sâmbătă, 10 iunie, Le Parisien.

Dubrovnik este un oraș turistic medieval, supranumit „perla Adriaticii”. Situată în sudul extrem al Croației, regiunea atrage anual mii de turiști din toate colțurile lumii.

Pentru locuitorii peninsulei pitoreşti, sezonul turistic poate însemna însă și un deranj, mai ales în ceea ce privește zgomotul. După ce localnicii s-au plâns autorităților locale de zgomotul produs de roțile trollerelor pe pavaj, primarul Mato Franković a decis să ordone turiștilor să-și care în brațe valizele, în loc să le ruleze. Măsura se aplică din această vară, scrie libertatea.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, din noiembrie, orașul va monta dulapuri cu încuietoare, unde turiștii își pot lăsa bagajele, înainte să intre în orașul istoric.

„Își vor depune valizele în dulapuri și le vom aduce, contra cost, la adresa unde sunt cazați. Acesta este doar începutul, scopul final este crearea unui centru logistic în aeroport, după care toate bagajele vor fi livrate direct la locurile de reședință”, a detaliat primarul din Dubrovnik pentru publicația croată Jutarnji List.

Politica