luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Digital Oltenia 2023 – evenimentul care poate face diferența pentru dezvoltarea regiunii

Evenimentul Digital Oltenia 2023 a reunit, la Craiova, susținători și promotori ai ecosistemului de digitalizare de la nivel național, dar și internațional, nume reprezentative din domeniu, actori regionali interesați, atât din spațiul public, cât și cel privat. Întâlnirea din Bănie a oferit contextul ideal pentru comunicare, crearea de sinergii și colaborări, în scopul dezvoltării afacerilor prin digitalizare și aduce în prim-plan cele mai recente oportunități disponibile.

Inițiativa urmărește să conecteze companiile de la nivelul Regiunii Sud-Vest Oltenia la realitățile și tendințele pieței în ceea ce privește digitalizarea, pentru a-și îmbunătăți performanțele și pentru a-și spori gradul de competitivitate.

Evenimentul este dedicat mediului de afaceri din regiunea Sud-Vest Oltenia. Instituția noastă își propune să susțină companiile din regiunea noastră, oferind servicii dedicate internaționalizării și digitalizării. Proiectul este finanțat prin Programul European Piața Unică. Este preluat de ADR Sud-Vest Oltenia ca partener. Serviciile de internaționalizare și cele de inovare sunt serviciile de bază ale rețelei, iar din 2022 s-au adăugat serviciile de digitalizare, sustenabilitate și reziliență. Am dorit să evidențiem astăzi modul în care adoptarea tehnologiilor digitale în cadrul unei companii poate să ducă la creșterea competitivității și îmbunătățirea performanțelor. Indiferent de dimensiunea sau domeniul de activitate al unei organizații, digitalizarea rămâne o condiție necesară pentru a putea face față provocărilor, fiind unul dintre cele mai vizibile fenomene ale ultimului deceniu.”, a spus Alexandru Stănescu – director general ADR Sud-Vest Oltenia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Evenimentul Digital Oltenia 2023 este organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în parteneriat cu Innes Romania și se desfășoară în contextul derulării proiectului RO-Boost SMEs 2.0 – “Boosting Smart and Innovation-Driven Growth for Romanian SMEs”, implementat sub umbrela Enterprise Europe Network, cea mai mare rețea de sprijin din lume pentru întreprinderi, prin care ADR Sud-Vest Oltenia își propune să susțină companiile regionale, prin servicii dedicate, să își îmbunătățească performanțele, să valorifice noi oportunități, să evalueze și să gestioneze riscurile în vederea unei dezvoltări sustenabile.

Avem o deschidere impresionantă pe care am găsit-o la domnul director Stănescu și la toți colegii de la ADR, pe care mi-aș fi dorit-o să o am cu mult timp în urmă. Vreau să vă spun că astăzi este momentul pentru a pune în practică o gândire de a îndrăzni pentru a obține finanțare și de a-ți digitaliza compania sau instituția. Din punctul meu de vedere, dacă și trenul ăsta este pierdut, în special pentru regiunea noastră, va fi destul de greu să mai sperăm că Oltenia va putea fi la același nivel cu Oradea sau Cluj”, a explicat Bogdan Stanache – președintele INNES România

Politica