Adrian Mititelu s-a despărțit de Nicolo Napoli și a instalat un alt antrenor pe banca alb-albaștrilor. Finanțatorul trupei din Bănie spune că italianul a revenit la Craiova pentru a stinge un conflict între conducerea clubului și suporteri.
„Eu l-am luat pe el (n.r. – Nicolo Napoli), că nu aveam antrenor la vremea respectivă. A fost o despărţire intempestivă de Marius Croitoru şi atunci eu am avut încredere în munca de redresare a secundului şi a preparatorului. A trebuit să găsesc un antrenor care să vină lângă ei, ca să pot scăpa de înjurăturile suporterilor. Şi asta am făcut, l-am adus pe Napoli, ca să nu mai înjure lumea că nu e antrenor. Napoli a venit şi a intrat în sistemul nostru organizat aici. Echipa a jucat bine şi înainte de Napoli, şi cu Croitoru. Echipa are valoare”, a declarat Adrian Mititelu la Sport Total FM.
Omul de afaceri de la cârma FCU spune că, pentru el, Nicolo Napoli este cel mai bun antrenor, din perspectiva comunicării pe care a avut-o cu acesta. Totuși, tehnicianul italian nu putea să-i ducă pe alb-albaștrii prea departe, pentru că avea anumite probleme în Italia.
„Din punct de vedere al relaţionării, Napoli e cel mai bun antrenor pentru mine, cel mai comod. E un om pe care-l cunosc foarte bine, dar eu zic că ne trebuia altceva, un antrenor tânăr, altceva. Napoli are şi o anumită vârstă. Mai are şi el nişte probleme pe acasă (n.r. – în Italia), nu mai are chef de muncă. Are o vârstă, are nişte probleme pe acasă. Cât timp a fost acum (n.r. – la FCU Craiova) a plecat des acasă. Lumea nu ştie, că n-am apucat să spun chestiile astea. Mereu când am avut nevoie de el a şi venit, dar nu vedeţi că sunt singurul care-l angajează? Dacă acum e liber, de ce nu se duce la alt club? Să facă acolo ceva. Vine aici şi vine într-un sistem, cu masa pusă cum se spune”, a mai spus Adrian Mititelu.