luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Spania, prima ţară din Europa în care a fost legalizat concendiul menstrual

Legea spaniolă privind sănătatea sexuală şi reproductivă, care prevede şi dreptul că femeile au dreptul la concediu în perioada de ciclu menstrual, a intrat în vigoare joi, relatează dpa.

Legea propusă de Ministerul pentru egalitatea de gen, la iniţiativa guvernului de stânga, a fost aprobată de parlament în luna februarie.

De atunci, au fost aprobate amendamente la noua lege. Practic, au fost înlăturate bariere care vor facilita accesul la avort şi la schimbarea sexului pentru persoanele trans, scrie g4media.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

După votul parlamentului din februarie, ministrul pentru egalitatea de gen Irene Montero a vorbit despre o „zi istorică pentru progresul drepturilor feministe”.

Concediul menstrual nu o reprezintă o reglementare comună, notează dpa. Nu există o prevedere comparabilă în legea germană. În Taiwan, femeile pot sta acasă numai trei zile pe an, iar atunci primesc doar 50% din salariu.

În Coreea de Sud angajatorii trebuie să le dea angajatelor o zi de concediu menstrual pe lună dacă fac o cerere, dar legea nu specifică cine va plăti acele zile.

Pentru a-şi lua concendiu menstrual, salariatele din Spania au nevoie de un bilet de la medic. Durata concediului menstrual este în principiu nelimitată.

Potrivit legii, durata concediului depinde de cât de severă este durerea şi cât de mult durează. Costurile sunt acoperite de stat.

Foto: pixabay

Politica