VIDEO/ Zeci de copii s-au distrat la „Copilăria în Culori: Ziua Emoțiilor și Râsetelor”

Grosu Claudia

Peste 100 de copii s-au distrat marți, 31 mai, în Parcul Nicolae Romanescu, cu ocazia Zilei Copilului. Asociația „Dincolo de azi” a pus la cale totul, în cadrul evenimentului „Copilăria în Culori: Ziua Emoțiilor
și Râsetelor”.

Mămici, tătici și copii din Secția de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova, precum și copii aflați în asistență maternală și în centrele de plasament ale DGASPC Craiova, s-au distrat alături de Wednesday, Spider-man și Elsa.

„Misiunea asociației este de a atinge cu dragoste lumea celor afectați. Este o misiune de suflet, așa cum ne place nouă să spunem, este un moment important și dorim să-l celebrăm așa cum trebuie. Vrem să uite de povara care îi apasă și să se bucure de o atmosferă de poveste. Atunci când vorbim de emoții, de suferință ne ducem pe toate palierele. Odată cu copiii care suferă de diferite afecțiuni, se află și copiii care au avut o soartă mai puțin fericită. Noi ne dorim din tot sufletu să construim lucruri și pentru acești copiii și să le oferim o zi frumoasă în care să se bucure.

Singura așteptare pe care o avem este ca ei să se bucure de această zi și să nu aibă nicio apasare, să se relaxeze și să se bucure. Avem o echipă de animatori. Copiii se vor bucura de delicii culinare, pictură pe față, vor avea parte de un spectacol cu adevărat senzațional”, a spus Georgiana Baiasu, organizatoarea evenimentului.

Totul s-a desfășurat pe placul celor prezenți. O mămică ne-a spus că nu este primul eveniment de acest gen și că cei mici sunt extrem de entuziasmați de fiecare dată când sunt invitați.

- Advertisement -

Evenimentele de genul, exceptând perioada pandemiei, au fost benefice pentru copii, le-au dat un vibe pozitiv, interacționează. Deși, ei se cunosc de la spital, dar altfel o fac într-un mediu ca acesta. E al doilea eveniment organizat, în parc, pentru ei. Georgiana a mai făcut și două excursii. Anul trecut am fost la Straja. Excursiile, ieșirile și petrecerile de genul le aduce o stare de bucurie”, ne-a spus Andreea, o mămică.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol