Bazinul de înot acoperit amenajat în Complexul Sportiv Municipal, în spatele Stadionului Municipal, se va deschide pe data de 1 iunie. Acesta este unul didactic și, prioritate vor avea acolo elevii de la școlile din municipiu.
Bazinul de înot este amenajat de CNI, la Târgu Jiu, și finalizat încă din luna septembrie 2022 va fi inaugurat la data de 1 iunie, conform ultimelor precizări ale autorităților. Bazinul se deschide chiar de Ziua Copilului și va fi destinat, cu prioritate, copiilor, elevi din Târgu Jiu, care vor putea folosi acest bazin ca parte a pregătirii lor la orele de sport. Autoritățile au precizat că elevii au acces gratuit.
„Deschidem bazinul de înot de la Târgu Jiu de mâine, 1 iunie. Este o investiție pentru care am atras fonduri prin CNI, valoarea obiectivului fiind de 2 milioane de euro. Este un bazin didactic, dedicat în special tinerilor din municipiu. Elevii au acces gratuit, în cadru organizat, la solicitarea fiecărei unități de învățământ în parte, intrând însoțiți de cadrul didactic care le va preda cursul de înot”, a precizat primarul Marcel Romanescu.
Bazinul va fi deschis pentru elevi dimineața, iar după-amiaza acesta va avea program liber pentru cei care doresc să practice înotul, inclusiv cel terapeutic. Aceștia vor putea solicita accesul în incinta bazinului acoperit cu o programare prealabilă și achitând o taxă de acces, stabilită în funcție de numărul de ore în care vor folosi bazinul.