miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici  sărbătoresc Înălțarea Domnului

Creștinii ortodocși şi greco-catoloci sărbătoresc joi Înălțarea Domnului, momentul când, la 40 de zile după Înviere, Iisus Hristos s-a ridicat la cer de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim.  În această zi oamenii se salută unul pe celălalt cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!”

Şi tot azi este Ziua Eroilor, aşa că în fiecare biserică din ţară se vor trage clopotele în semn de veşnică pomenire şi recunoştinţă pentru cei care s-au jertfit pentru credinţă şi ţară. 

Eusebiu din Cezareea, în lucrarea “Despre sărbătoarea Paştilor” din anul 332, menţionează pentru prima oară sărbătoarea Înălţării Domnului. Din scrierile acestuia, putem deduce faptul că Înălţarea Domnului se ţinea în aceeaşi zi cu Rusaliile, la 50 de zile după Înviere, notează adevarul.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Abia la sfârşitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălţării Domnului s-a celebrat în altă zi decât Pogorârea Sfantului Duh (Rusaliile), şi anume la 40 de zile după Înviere. Această dată a rămas până în ziua de astăzi neschimbată.

În credinţa populară, această sărbătoare se mai numeşte şi Ispas, după numele personajului mitic cu acelaşi nume. Se spune că Ispas ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. “Întrucât ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie şi ei binedispuşi de ziua acestuia. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă în Muntenia, Moldova şi Oltenia”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor.

În noaptea şi ziua de Ispas au loc numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, încingerea peste mijloc (brâu) a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrande bogate, vrăji şi descântece”, explică Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală.

În tradiția populară se spune că cine moarte în această zi de mare sărbătoare ajunge direct în Rai. Înălțarea este ultima zi în care se vopsesc și se mănâncă ouă roșii.

Totodată, în urma hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din anii 1999 şi 2001, Înălţarea Domnului a fost consfinţită ca Zi a Eroilor şi ca sărbătoare naţională bisericească. În această zi, bisericile româneşti din ţară şi din străinătate îi sărbătoresc pe toţi eroii români care au căzut pe câmpul de luptă pentru credinţă, dreptate, întregirea neamului sau apărarea ţării.


Politica