Un tânăr de 18 ani, din comuna gorjeană Dănești, a obținut locul I la Campionatul Național de Drift. Evenimentul s-a desfășurat weekend-ul trecut, pe Arena Națională din București, unde Cătălin Calotă a reușit să ocupe prima poziție din clasament.
Tânărul a absolvit Colegiul Național ”Ecaterina Teodoriu” din Târgu-Jiu și a participat la competiție cu un BMW e46, v8 4.4/300HP. Gorjeanul și-a descoperit pasiunea în 2019, atunci când a participat pentru prima dată la o astfel de competiție, ca și spectator, fără să știe nimic de acest sport.
De atunci acest gen de competiții i-au stârnit interesul lui Cătălin Calotă care a început să urmărească piloții consacrați, competiții și chiar a urmat o școală de drift-uri, și-a obținut licența de pilot, iar apoi a construit un an și jumătate la mașina cu care a participat la prima competiție și care i-a și poziționat pe prima poziție pe podium. Visul lui Cătălin Calotă este de a deveni pilot profesionist de drift-uri, iar un prim pas în acest sens a fost făcut o dată cu reușita de la Campionatul Național de Drift organizat pe Arena Națională, notează pandurul.ro.