duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Doljul, în Regiunea Economică a celor Trei Mări

Doljul este, de miercuri, parte a Regiunii Economice a Regiunii celor Trei Mări. Acordul de înființare al acestei platforme de cooperare transfrontalieră a fost semnat de președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, administrația doljeană fiind membră fondatoare.

Este vorba despre un parteneriat conceput pentru a asigura dezvoltarea și buna colaborare dintre administrațiile locale ale celor 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră.

Parteneriatul a fost semnat la Lublin, Polonia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Alături de reprezentanții voievodatelor din Polonia, a municipalităților din Lituania și Slovacia și a colegilor de la consiliile județene din România, am semnat acest acord în calitate de membri fondatori și le-am urat bun-venit oficialilor regiunilor din Ucraina care au ales să se alăture obiectivului comun de dezvoltare durabilă a comunităților noastre. Scopul pentru care ne-am alăturat Inițitivei celor Trei Mări este acela de a coopera cu administrațiile regiunilor membre și de a dezvolta parteneriate menite să contribuie la reducerea decalajului de dezvoltare dintre diferitele țări ale Europei Centrale și de Est, în raport cu Europa de Vest. De proiectele inițiate și implementate în cadrul celor 12 țări ce alcătuiesc Regiunea celor Trei Mări, va beneficia și județul Dolj, prin schimburi economice și culturale, prin demersuri comune și prin implicare activă în marile inițiative ale platformei la care am aderat astăzi: dezvoltarea infrastructurii, transportului, digitalizării și inovației, antreprenoriatului, comerțului și turismului”, a explicat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.

Rețeaua a luat naștere la Lublin, în Polonia și are 15 membri fondatori, printre care 5 județe din România, unul fiind Doljul.

Politica