vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Foc mocnit cu reizbucnire iminentă, la deșeuri de 70 de milioane de euro

Luni, 22 mai a.c., este convocată Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Salubrizare a localităților (ADIS) Vâlcea. Pe ordinea de zi se află și alegerea unui nou președinte. PNL vrea să îl schimbe pe actualul președinte, Adrian Cosac, primarul comunei Vlădești, cu un edil liberal. Numele cele mai vehiculat este cel al lui Constantin Cârstina, apropiat a liderului Cristian Buican. Început cu mari așteptări de dinamizare a rezolvării gravei probleme a gunoiului din Vâlcea, mandatul lui Cosac s-a dovedit o cruntă dezamăgire, în special pentru cetățeni. Dar, și prezumtiva propunere liberală este una foarte controversată.

Din asociere fac parte toate localitățile județului. Mandatul actualului președinte a expirat la sfârșitul anului 2022. Pe ordinea de zi a ședinței se mai află prezentarea și discutarea raportului de activitate pe anul 2022, precum și bugetul pentru anul 2023. ADIS, împreună cu Consiliul Județean și primăriile localităților, au ratat, pentru a patra oară, toate obiectivele și termenele importante, inclusiv desemnarea prin licitație a unui operator regional pentru fiecare dintre cele patru subzone stabilite prin Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). În toate localitățile funcționează un provizorat toxic în privința ridicării gunoiului, nimeni nu știe unde sunt transportate deșeurile colectate de către operatori. Singurul loc sigur în care se transportă gunoiul din județ, dar dincolo de prevederile legii, este groapa ecologică de la Fețeni, aparținând de Râmnicu Vâlcea. Conform proiectului, acolo ar trebui dus doar gunoi selectat, colectat și, în prealabil, sortat, doar din municipiul reședință de județ. Toate celelalte depozite de pe raza județului au fost închise deja de ani buni, după mulți ani în care depășiseră capacitățile proiectate și au contribuit la infringementul constatat de CE în privința României pe încălcări ale politicilor de mediu.

Ministrul Mediului: “Nu am primit nicio solicitare de la Vâlcea!”

Îna acest context, atât primarii PSD din Vâlcea, cât și cei ai PNL, au interogat recent (o fac în mod regulat), la întrunirea Asociației Comunelor din România, Ministerul Mediului ce se întâmplă cu colectarea deșeurilor din Vâlcea, în condițiile în care nici amenajarea, cu fonduri europene, a deponiei regionale de la Roești nu este finalizată (deși, proiect demarat în 2011, trebuia să fie gata încă din 2017, cel târziu) și nici un operator pentru sistem nu e stabilit. Administrațiile publice locale sunt expuse la amenzi usturătoare dacă nu respectă condițiile de mediu impuse de Comisia Europeană și nu au contracte cu operatori care nu transportă gunoiul în alte U.A.T. județene. Răspunsul ministrului a fost dezarmant: “nu am primit nicio solicitare de la Vâlcea!”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Între interes real pentru problemă și test politic preelectoral de loialitate

PNL are cel mai mare număr de primari în județ (50, față de 34 PSD și 4 PER) și și-a manifestat oficial intenția de a susține un reprezentant propriu la conducerea asociației chiar prin vocea președintelui filialei, deputatul Cristian Buican, care a și emis un comunicat de presă în acest sens. Cu toate acestea, din informațiile noastre, subiectul nu a fost dezbătut nici în biroul politic județean al PNL și nici în Liga Aleșilor Locali. Totuși, numele cel mai vehiculat de către edilii contactați de noi ca propunere aproape sigură din partea PNL ar fi cel al lui Constantin Cârstina, primar timp de 21 de ani al comunei Orlești, până acum doi ani, când a fost demis din funcție din cauza unui dosar penal. Între timp, edilul amintit a fost declarat nevinovat de instanță (deși toate probele de la momentul accidentului rutier în care a fost implicat l-au indicat ca autor și alți apropiați, ori eventuali complici ai lui la tentativa de mușamalizare, au suferit condamnări sau alte sancțiuni) și poate candida din nou pentru funcția de primar în 2024.
În altă ordine de idei, date fiind numele propuse în competiție, unii membri ai ambelor principale partide văd evenimentul și ca pe un test politic. Mai ales pentru președintele PNL Vâlcea, care este destul de contestat de foarte mulți aleși din cadrul formațiunii. Nu ca interes real pentru problema majoră a județului!

În 2015, un studiu european de specialitate evidenția că, în România, salubrizarea este o afacere de cel puțin 4 miliarde de euro anual, județul Vâlcea apărând cu o estimare de aproape 70 de milioane de euro anual, din care aproximativ 12 milioane (în prețuri de la momentul respectiv, acum sunt incomparabil mai mari) doar la Râmnicu Vâlcea.

Foto: Groapa de gunoi de la Fețeni – Cartier Goranu, Râmnicu Vâlcea

Politica