sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un șofer beat a încercat să schimbe locul cu câinele său pentru a scăpa de arest

Un şofer beat care mergea cu viteză a încercat să schimbe locul cu câinele său pentru a evita să fie arestat, după ce a fost tras pe dreapta de poliţişti pentru depăşirea limitei de viteză.

Tentativa de schimbare a locului a avut loc sâmbătă, în jurul orei 23:30, pe o şosea din statul american Colorado, atunci când agenţii au tras pe dreapta un şofer care conducea cu 52 de mile/oră (84 km/h) într-o zonă unde limita de viteză era de 30 de mile/oră (48 km/h).

„Şoferul a încercat să schimbe locul cu câinele său care se afla pe scaunul pasagerului, pe măsură ce poliţistul s-a apropiat şi a urmărit întregul proces”, au declarat duminică reprezentanţii forţelor de ordine.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Bărbatul a ieşit apoi din maşină pe partea pasagerului şi a susţinut că nu el conducea”, scrie Agerpres, care citează DPA. Când polițiștii l-au întrebat dacă a consumat alcool, bărbatul a fugit, abandonându-şi atât vehiculul, cât şi patrupedul. El a fost prins la aproximativ 60 de metri de locul unde a început incidentul.

Şoferul se confruntă în prezent cu mai multe acuzaţii, printre care conducerea unei maşini sub influenţa alcoolului/drogurilor şi opunerea de rezistenţă la arestare.

„Câinele a fost dat unei cunoştinţe de-a şoferului pentru a avea grijă de el cât timp acesta este arestat”, a precizat poliţia.

„Patrupedul nu se confruntă cu nicio acuzaţie şi a fost lăsat să plece doar cu un avertisment”, a adăugat aceasta.

Foto: pixabay

Politica