Prin decizie a Consiliului de Administrație, a fost numit cu delegație director medical al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea medicul chirurg Florin Ghiță. Doctorul o înlocuiește în funcție pe Alina Lascu, medic specialist diabetolog și purtător de cuvânt al instituției până în prezent.
Rămân pe funcții managerul Dan Ponoran (cu concurs la care a participat singur, acum două luni, pentru al treilea mandat, medic chirurg, un apropiat al medicilor Neamu, Nicolae și chiar și chirurgul Ghiță), dr. Florin Nicolae (șef al Unității de Primiri Urgențe), economist Corina Gogoașă (director financiar contabil, secretar în majoritatea comisiilor de concurs pentru examenele cele mai sensibile), asistenta Maria Bobeanu (director de îngrijiri medicale – de cinci ani în funcție, cu delegație! -, consilier municipal PER, membră în majoritatea comisiilor de concurs pentru angajări) și doctor Teodora Daniela Cochinete (medic coordinator SPIAAM).
Consiliul de Administrație al SJU Vâlcea este alcătuit din: Ioan Neamu (medic șef la Serviciul Județean de Medicină Legală Vâlcea, șef al Comisiei de Etică din cadrul SJU, consilier județean PER, la data numirii în CA), Valer Tudor (pensionar, consilier județean PER, la data numirii în CA), Diana Nicoleta Oprea (reprezentant al CJ Vâlcea), Sanda Mangalagiu (economist, reprezentantă a DSP Vâlcea, unde este și director executiv adjunct economic, soția cunoscutului fost fotbalist, antrenor la SCM Râmnicu Vâlcea, Gabi Mangalagiu) și Carmen Trușcă (reprezentantă a DSP, soția col (r) Cristian Trușcă, medic primar, Șef al Centrului Medical al MAI Vâlcea).
În continuare, cele mai mari probleme curente pacienții le întâmpină în primul rând la UPU. În acest sens, o serie de reclamații am primit de la cititori cu privire la nopțile de 13 spre 14 mai, dar mai ales 14 spre 15 mai a.c. Asistenta din triaj a fost acuzată de agresivitate față de aparținătorii pacienților, iar unii medici de refuzul de a le face minime investigații anumitor pacienți cu scopul de a se evita internarea lor, susțin aparținătorii. Pacienți și aparținători care au fost obligați să aștepte peste cinci ore până au fost băgați în seamă și trimiși în atenția unui medic.
Reamintim că, în data de 20 aprilie a.c., fix Serviciul Județean de Medicină Legală a fost vizat de o echipă de anchetatori ai DGA care cercetează un caz de corupție, inclusiv abuz în serviciu, cu privire la trucarea unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent de laborator. Detalii, aici:
Vâlcea. Descinderi cu procurori și mascați la SJU Vâlcea și la domiciliul președintelui CA – Stiri regionale Oltenia – Jurnalul Olteniei