O minoră de 14 ani este căutată de poliție după ce a plecat de acasă, din comuna Cârna, și nu s-a mai întors.
”La data de 13 mai a.c., ora 21.15, polițiști din cadrul Secției nr. 14 Poliție Rurală Bîrca au fost sesizați de un bărbat, din comuna Cârna, cu privire la faptul că, în cursul zilei de 13 mai a.c., fiica sa, BĂRĂGAN CRISTINA în vârstă de 14 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit”, transmite IPJ Dolj.
Semnalmente: înălţime 1,65 m, greutate 60 de kg, ochii căprui, părul negru.
La momentul plecării era îmbrăcată într-o fustă neagră, geacă de culoare maro și sandale negre. Minora nu a mai plecat de la domiciliu.
Persoanele care dețin informații utile cu privire la minora dispărută sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.