Șefa gimnasticii ritmice din România, Irina Deleanu (47 de ani), are o siluetă de invidiat pe care o întreține cu mult sport! 6 zile din 7, fosta mare gimnastă merge la sală, aleargă kilometri în parc și are o dietă de la care rar se abate.
Silueta subțire cu mult sport de ține! Este și cazul Irinei Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică. Fosta mare gimnastă face mult sport și ține cont de alimentație.
„Sunt foarte atentă la ce mănânc și am un program riguros, pe minute pe secunde. Și bineînțeles că fiecare zi începe cu sport, pentru că îmi dă o stare de bine și mă și menține în formă. Așa fizic, pot să duc tot ce am de dus”, a spus Irina Deleanu.
Irina alternează orele de la sală, cu jogging-ul în parc: „În același timp mi-am dat seama că pentru aspectul fizic e nevoie și de exerciții fizice la sală și atunci combin mișcarea în aer liber, cu jogging-ul, cu exerciții pentru abdomen, pentru fesieri, pentru coapse”, explică președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică.
Când nu face sport, merge câte 10.000 de pași
Singura zi în care Irina Deleanu nu face sport este una pe care și-o alege în weekend, dar nici atunci nu stă degeaba. Fosta mare sportivă își întreține trupul de manechin și cu alimentație adecvată.: „De obicei, în weekend mă relaxez, dar totuși fac 10.000 de pași, adică în plimbare. Acum m-am obișnuit cu regimul pe care îl am, mănânc foarte multă proteină, carne de vită, broccoli, spanac, sparanghel și chiar a ajuns să îmi placă”, a mai dezvăluit Irina Deleanu.
Foarte rar, Irina își mai face câte o plăcere vinovată, dar doar dimineața. Deși metabolismul a ajutat-o de-a lungul timpului, ea este conștientă că după o anumită vârstă trebuie să fie mai atentă la absolut tot ce ține de alimente: „Nu am urmat niciodată diete drastice și am avut probleme cu greutatea după ce am născut, dar mi-am revenit. Și după 40 de ani femeile trebuie să aibă grijă de ele pentru că metabolismul lucrează mult mai greu”, a declarat fosta gimnastă.
Sursă: sportsnet.ro