joi, octombrie 31, 2024

Ultima ora

Sport

Serbia decretează trei zile de doliu național după atacul armat dintr-o școală soldat cu 9 morți

Guvernul de la Belgrad decretează trei zile de doliu naţional după tragedia de miercuri, începând de vineri, 5 mai, şi până duminică, a anunțat ministrul educaţiei din Serbia, Branko Ruzic, relatează agenția de presă Tanjug, citată de Agerpres.

„În numele Ministerului Educaţiei al Republicii Serbia, îmi exprim cel mai profund regret pentru cea mai mare tragedie care a lovit Serbia şi sistemul nostru educaţional în istoria recentă”, a afirmat Ruzic.

„Nimeni nu poate le poate da copiii înapoi părinţilor lor. Sistemul de securitate a existat, funcţiona şi supravegherea video, a fost prezent şi agentul de pază al şcolii”, a spus Branko Ruzic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Într-o conferință de presă de după atacul armat de la şcoala primară „Vladislav Ribnikar”, ministrul a declarat că au fost suspendate cursurile de după-amiază şi că, joi, orele vor începe cu un minut de reculegere.

Branko Ruzic a mai afirmat că ştie despre un incident de „bullying” la care a fost supus autorul atacului într-o şcoală privată de actorie. El pare să-şi fi tăiat buza în acest incident.

Ruzic a mai spus că adolescenţii sunt tot mai mult expuşi la ideea de atacuri armate în şcoli „din care au fost mai multe în ultimele luni”, referindu-se la incidente armate produse în SUA.

Potrivit n1info, şeful poliţiei din Belgrad, Veselin Milic, a afirmat că autorul atacului a sunat la poliţie şi a spus că numele lui este Kosta Kecmanovic şi că a împuşcat mai multe persoane. Atacul a fost anunţat însă mai întâi de directorul adjunct al şcolii, în jurul orei 08:40.

Potrivit lui Milic, dintre cei opt elevi ucişi şapte erau fete şi unul băiat, cinci dintre victime având 14 ani, două 12 ani şi una 13 ani. Acesta a mai declarat că suspectul a plănuit atacul luni de zile deşi motivul său este neclar şi nu a făcut referire la el în convorbirea cu poliţia.

Şeful poliţiei susţine că atacatorul plănuia să ucidă copii, că avea o listă şi chiar un plan pentru intrarea şi ieşirea din şcoală.

„La sosirea la şcoală, membrii MUP (trupele de intervenţie ale poliţiei) l-au imobilizat pe criminal. A ales data de astăzi pentru că sala de istorie era aproape de ieşirea din şcoală”, a adăugat Veselin Milic, potrivit b92.net.

„Avea patru cocktailuri Molotov în geantă, iar imediat după ce a ajuns la şcoală, a împuşcat agentul de pază. Din uşa clasei a împuşcat profesoara, iar apoi pe elevi”, a spus Milic.

Potrivit naslovi.net, tatăl lui Kosta Kecmanovic, adolescentul suspectat de uciderea a nouă persoane la şcoala elementară „Vladislav Ribnikar”, a fost arestat miercuri, a declarat ministrul de interne Bratislav Gasic într-o conferinţă de presă.

El a mai afirmat că tatăl copilului avea permise legale pentru arme. Bărbatul şi-a închis armele într-un seif la care avea un cod, dar acesta era cunoscut de băiat.

Ministrul sănătăţii, Danica Grujicic, a declarat că „o fată este în stare critică, s-a făcut tot ce se putea face, încă ne luptăm pentru viaţa ei”.

„În centrul de urgenţă sunt alţi trei copii. Acesta este cel mai grav lucru care s-a întâmplat în cariera mea. Nu putem decât să ne dorim ca aceşti copii să se recupereze cât mai repede”, a adăugat ea.

Politica