joi, noiembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Sorin Cârțu încă e optimist: „Echipa e capabilă și să facă lucruri extraordinare”

Sorin Cârțu a mers în vestiarul celor de la CSU Craiova, după eșecul de duminică seara. Președintele formației din Bănie a vrut să vorbească direct cu Andrei Ivan, căruia i-a explicat că și alți fotbaliști, poate chiar mai mari decât el, au ratat lovituri de la 11 metri.

Titlul rămâne un obiectiv pentru sezonul viitor. Totuși, Cârțu se gândește că alb-albaștri încă mai au șanse să meargă în cupele europene, în acest an. Totul depinde de rezultatele pe care elevii lui Neagoe le vor obține în cele 4 meciuri rămase de disputat în play-off.

Este o înfrângere nemeritată, la cum s-au desfășurat ostilitățile în teren. Am intrat în dezavantaj la pauză, după ce adversarul a ajuns o dată în careu, la acel corner. Meciurile de tipul ăsta se pierd la niște detalii. Din păcate, în această seară nu am stat atât de bine. Am avut și ghinion mare. În loc de 1-1, s-a făcut 2-0. Absolut totul a fost în favoarea lor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din păcate, așa cum a fost acum 40 de ani, când am avut semifinala cu Benfica, s-a terminat tot cu o supărare, la fel de mare. Aș vrea să mulțumesc pentru atenția care ni se dă, pentru Craiova Maxima. Am primit dragostea pe care o primeam și acum 40 de ani. Mulțumim pentru tot ce ni s-a oferit în seara asta! Nu este totul pierdut, sunt șanse mici la cupele europene, dar echipa nu are voie să cedeze. Mai sunt patru meciuri, echipa e capabilă și să facă lucruri extraordinare.

Am vorbit puțin în vestiar cu Ivan. Se întâmplă, au ratat penalty fotbaliști mari, în momente mult mai tensionate, mai importante decât a fost această partidă. Sigur, era o partidă foarte importantă pentru starea noastră de spirit, pentru tot ce urma, pentru strategia următoare. Nu e Ivan primul care ratează. Au fost fotbaliști mult mai tari decât el care au ratat penalty-uri. Cine din clubul nostru nu își dorește campionatul? Echipă, patron, toată lumea își dorește campionatul și întotdeauna pornim în campania anului respectiv cu gândul ăsta. Să oferi toate condițiile, dar este și reacția adversarului. Cum a fost și astă seară, te lovești și de ceva care e greu de antrenat și de prevăzut: norocul, șansa”, a spus Sorin Cârțu, la finalul partidei.

Politica