Mihai Rotaru nu se mai gândește la titlu, dar fotbaliștii de la CSU Craiova o pot face. Aceștia au prime foarte mari promise de patronul echipei, dacă vor reuși să câștige campionatul. Totodată, jucătorii din Bănie sunt premiați la fiecare gol sau la fiecare pasă decisivă.
„Există o primă de titlu, sigur că da. Întotdeauna am avut prime de titlu, avem prime și pentru fiecare meci. Sunt, întotdeauna au fost prime de titlu, de calificare în cupele europene. Prime de gol, prime de pase de gol. (n.r. – Primele de titlu) Variază între 10.000 de euro și 20.000 de euro, chiar nu le știu pe dinafară”, a spus omul de afaceri, la Prima Sport.
Momentan, CSU Craiova încă are șanse matematice să câștige campionatul. Au mai rămas 5 meciuri de disputat în play-off. Astfel, cele 15 puncte puse în joc pot schimba total fața clasamentului, mai ales în condițiile în care locul 1 și locul 4 sunt despărțite de doar 7 puncte.