miercuri, noiembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Angajări dubioase de consilieri școlari la Liceul din Măciuca și școlile din Popești și Lăpușata

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Vâlcea a aprobat încă din 22 martie a.c. desemnarea unui inspector școlar care să reprezinte instituția în “comisia de concurs pentru ocuparea unui post (18 ore) de consilier școlar la Liceul Teoretic Măciuca, Școala Gimnazială Sat Dăești – comuna Popești și școala Gimnazială Lăpușata din data de 23.03.2023”. Cum ar veni, de pe o zi pe alta. Probabil că așa se explică de ce nu există anunțul pentru ocuparea unui post vacant, chiar și pe perioadă nedeterminată, pe site-ul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea (CJRAE). Adică al unei instituții publice.

Deschizi, pe siteul CJRAE, secțiunea dedicată anunțurilor și te trimite pe pagina ministerului despre titularizare. Te duci la adresa indicată, http://titularizare.edu.ro/2023/ și… nimic. Ba, dacă te agiți puțin pe acolo, descoperi și alte nereguli. Și nu doar la Vâlcea.. Dar, despre asta, cu altă ocazie.

CJRAE este o unitate conexă a învățământului preuniversitar, cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Educației, coordonată metodologic de Inspectoratul Școlar din județul respectiv.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Oare apare public (retroactiv) și acest anunț? Cel pentru asistentă de laborator la SJML pe site-ul SJU Vâlcea despre care am scris într-un articol chiar ieri a apărut? Concurs la care, întâmplător, s-a confirmat azi că a fost admis doar dosarul infirmierei indicate de noi.

Politica