Mașinile cu radar vor fi poziţionate vizibil, cu înscrisurile Poliţiei Rutiere. Proiectul, aprobat de Senat

Jurnalul Olteniei
politia vl
politia vl

Autovehiculele destinate controlului traficului care utilizează dispozitive destinate măsurării vitezei vor fi poziţionate vizibil şi vor prezenta înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere, prevede un proiect de lege care a primit marţi raport favorabil, cu patru abţineri, din partea Comisiei de industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, informează Agerpres.

Potrivit proiectului, adoptat tacit de Senat, se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive ale Poliţiei Rutiere.

Autovehiculele pe care instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staţionar sau în mişcare.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat de către poliţiştii de frontieră. Poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive, mai stipulează proiectul.

Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenţiei.

Proiectul mai prevede interzicerea constatării contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză dacă autovehiculele şi dispozitivele de măsurare a vitezei nu sunt poziţionate vizibil şi nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei Rutiere.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea articolului 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările şi completările ulterioare este iniţiat de 18 deputaţi din toate grupurile parlamentare şi un deputat neafiliat. Raportul comun cu alte trei comisii de specialitate, adoptat cu amendamente, urmează să fie supus aprobării plenului Camerei Deputaţilor – for decizional în acest caz.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol