Andrei Ivan a fost dezamăgit după egalul cu CFR Cluj. Atacantul de la CSU Craiova consideră că formația lui trebuia să câștige partida. Tot el spune că elevii lui Dan Petrescu nu mai sunt atât de buni cum erau în sezoanele trecute.
„Sunt puțin dezamăgit, pentru că puteam câștiga pe final. Am avut și un penalty care nu s-a dat. Mergem înainte. Contează că nu am pierdut și ne gândim la următorul meci. Am dominat încă de la începutul meciului. Nu am reușit să marcăm mai mult. Am avut și probleme cu accidentările, dar este important că nu am pierdut. Mă ambiționează și lucrurile care s-au spus despre mine. De la meci la meci, vreau să fiu mai bun și să marchez pentru Craiova. Nu ne gândim încă la titlu, trebuie să terminăm pe podium, să o luăm încetul cu încetul. Nu vreau să comentez nimic despre CFR, dar nu mi s-a părut la fel ca în sezoanele trecute, e mai slabă. Eu sunt bine, am avut niște probleme, dar e bine că am terminat meciul în picioare”, a spus Andrei Ivan la finalul meciului.
Alexandru Mateiu a dat declarații în aceeași notă, la finalul partidei. Mijlocașul consideră că CFR Cluj nu a avut nici măcar o șansă să câștige la Craiova, ba chiar și egalul a fost obținut cu greu, după o fază norocoasă. Totodată, Mateiu consideră că șansele oltenilor la titlu se vor juca în etapa următoare, cu Farul.
„Nu avem ce să ne reproșăm, chiar am dat totul. A fost un meci bun, cum a fost și cel cu FCSB. Două meciuri bune, două puncte. Foarte puțin, dezamăgitor, cred că meritam mult mai mult. Noi am încercam să atacăm din primul minut, am încercat să jucăm fotbal. Nu știu cu ce gând au venit ei, dar nu au avut nicio șansă. Ăsta e adevărul, nu au avut nicio șansă. Au marcat din aut, din întâmplare. E frustrant, dezamăgitor, să joci atât de bine, să ai atâtea ocazii, să vrei să câștigi și adversarul să… Da, meritam mai mult. Când ai trei ocazii mari cu FCSB în prima repriză și să nu câștigi, acum să o domini pe CFR din primul minut, să ai atâtea ocazii, posesie, 15 cornere și nu câștigi, se duc etapele, e greu să recuperezi punctele astea. E păcat, dacă băteam în astea două meciuri, cred că vorbeam mai de sus un pic. Echipele sunt echilibrate, va fi greu, câștigi doar prin micile detalii. Trebuie să câștigăm cu Farul. Dacă nu câștigăm, e gata. Nu avem ce să facem, nu mai sunt etape. Noi nu trebuie să mai facem niciun pas greșit”, a spus Alexandru Mateiu.
foto: Facebook/UCVOficial








