Turcul prins mort de beat la volanul unui TIR, în Vâlcea, a fost arestat preventiv. Omul era aproape de comă alcoolică. La analize i-a ieșit o alcoolemie de 3,81 la mie.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi au dispus, la data de 29 martie 2023, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, cetățean turc (aflat în stare de reținere) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. La data de 30.03.2023, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Brezoi, cu propunere de arestare preventivă, fiind emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.”- se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi
Potrivit anchetatorilor, „la data de 28.03.2023, în jurul orei 16.40, inculpatul, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din cap tractor marca Renault și semiremorca marca Schmitz, din direcția Sibiu – Rm.Vâlcea, pe raza localității Călimănești, în zona Seaca, județul Vâlcea, pe DN7, având o traiectorie haotică, a fost observat de către un echipaj de poliție, care a pornit în urmărirea acestuia, inculpatul oprind după circa un km. Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,66 mg/1 alcool pur în aerul expirat. Ulterior inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, rezultând o alcoolemie de 3,81 g %o. În urma verificărilor efectuate, inculpatul intenționa să își continue deplasarea în Bulgaria. Investigațiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliție din cadrul Poliției orașului Călimănești”.
Cercetările continuă în acest caz.