Sărbătorile Pascale se apropie, iar responsabilii în privința protecției consumatorului din Vâlcea s-au reunit luni, 27 martie, pentru a pune la punct detalii referitoare la verificări în domeniul alimentar și nu numai. Evenimentul a avut loc la sediul Prefecturii Vâlcea, fiind organizat și cu prilejul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor.
Printre cele regăsite pe ordinea de zi s-au aflat verificarea modului de comercializare a legumelor și fructelor, verificarea prestatorilor de servicii de alimentație publică, dar și verificarea respectării prevederilor legale în grădiniţele cu program prelungit.
„Membrii Consiliului Județean Consultativ pentru Protecția Consumatorilor (CJCPC) Vâlcea s-au întâlnit, astăzi, 28.03.2023, în ședință ordinară, la sediul Instituției Prefectului, sub conducerea prefectului județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea – în calitate de președinte al CJCPC Vâlcea. Pe ordinea de zi s-au aflat următoarele subiecte: prezentarea activităților desfășurate de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea cu prilejul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor;
• programul de activitate al Consiliului Județean Consultativ pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea pentru anul în curs.
Pe parcursul anului 2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Vâlcea, împreună cu Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea și Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea vor organiza acțiuni comune, constând în:
• verificarea respectării prevederilor legale, conformitatea, modul de etichetare, prezentare, publicitate şi comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale;
• verificarea modului de comercializare a legumelor și fructelor, în depozite și magazine;
• verificarea prestatorilor de servicii de alimentație publică (restaurante, baruri, terase, unități fast-food, pizzerii etc);
• verificarea comercializării produselor alimentare și nealimentare, în piețele si târgurile din județul Vâlcea;
• verificarea activității desfășurate de prestatorii de servicii (cazare și alimentație publică) din stațiunile turistice;
• verificarea prestatorilor de servicii de agrement în ștranduri, piscine, parcuri de distracție;
• verificarea respectării prevederilor legale în grădiniţele cu program prelungit, particulare şi de stat;
• verificarea modului de comercializare a produselor specifice sărbătorilor”, potrivit reprezentanților Prefecturii Vâlcea.