marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Institutul de Medicină Legală a fost reabilitat

Una dintre cele mai deplorabile clădiri ale instituțiilor din Dolj a fost reabilitată. Sediul Institutului de Mediciă Legală (IML), arată, în sfârșit, decent.

Cu o investiție de aproximativ 350 de mii euro, de altfel singura făcută în ultimii peste 25 de ani, clădirea IML a intrat în rândul lumii. Președintele Consiliului Juidețean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a explicat cum au fost realizate lucrările, cu personalul înăuntru și a vorbit și despre valoarea investiției.

„Am finalizat încă un obiectiv finanțat de Consiliul Județean Dolj. Vorbim de reparații și reabilitarea clădirii Institutului de Medicină Legală. Am primit în urmă cu mai mulți ani, un “cadou” de la Guvern. Clădirile au fost transferate în patrimoniul Consiliului, instituția rămâne în subordinea ministerului. Am întânit niște clădiri într-o stare avansată de degradare. Aici erau condiții inumane pentru un insitut din subordinea unui minister care deservește 4 județe din Oltenia. Din păcate n-a fost posibilă finanțarea europeană, având în vedere că spațiul este destul de mic. Ar fi trebuit să mai contruim o aripă. Consiliul a aprobat lucrările și avem finalizarea contractului. A fost un contract de 1,8 milioane lei (350 mii euro). Lucrările au durat ceva timp, dar asta pentru că s-a lucrat cu personalul înăuntru”, a spus președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Policlinica Buna Vestire Craiova
7e89af42 ff16 4d86 bb4d a15db7f1af82

Directorul Insistuției, medicul legist Roxana Zăvoi a vorbit despre plăcerea cu care angajații vin acum la muncă, după reabilitarea clădirii. Medicul a explicat și că lucrările au constat doar în reparații, cele de consolidare nefiind necesare.

“Lucrez de 31 de ani în această instituție, sunt medic legist și nu-mi vine nici acum să cred că intru în această curte cu multă plăcere și cu drag. Asta doar datorită bunăvoinței Consilului Județean. Lucrările au constat doar în reparații nu și consolidare. La cum arăta clădirea, n-ați fi zis că e rezistentă. Au trecut peste ea niște cutremure și a rezistat”, a spus directorul IML, Roxana Zăvoi.

Potrivit reprezentanților instituției, în ultimii cel puțin 25 de ani, nu au fost efectuate niciun fel de lucrări de reparații. La acest moment în instituție sunt 32 de angajați, de la manager la medici rezideți și asistenți medicali. În anul 2022, peste 700 de autopsii au fost efectuate la sediul IML.

Politica