Un pușcăriaș din Filiași a înjunghiat și obligat să se prostitueze o tânără pe care a făcut-o să se îndrăgostească de el. Anchetatorii spun că femeia a fost supusă unor violențe extreme. Femeia a ajuns la spital.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au derulat vineri, 17 martie, o acțiune pe linia traficului de persoane.
Au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, două în Craiova şi unul în Filiaşi, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane şi violenţă în familie.
Un bărbat, din Filiași, este bănuit că, în perioada octombrie 2021 – decembrie 2022, ar fi racolat în scopul exploatării sexuale o tânără aflată în stare de vulnerabilitate, provenind dintr-o familie dezorganizată.
„Prin acțiuni specifice metodei loverboy, bărbatul ar fi convins-o pe tânără să se mute la locuința sa, din orașul Filiași, iar, după aproximativ cinci luni, ar fi transportat-o în Italia, unde, prin inducere în eroare și constrângere (exercitarea de acte de violență extremă), ar fi exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituției, sumele de bani astfel obţinute, între 40-350 de euro/zi, fiind însușite de bărbat.
Ulterior, activitatea de exploatare a tinerei a continuat și în Germania. În luna decembrie 2022, cei doi au revenit în țară, bărbatul continuând să exercite presiuni psihice și fizice asupra femeii, iar, la data de 21 decembrie 2022, acesta i-ar fi provocat plăgi cu un obiect înțepător.
De asemenea, bărbatul ar fi amenințat-o că îi va aplica noi lovituri cu obiectul înțepător, obligând-o în această modalitate să înghită 20 de comprimate de paracetamol. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate pașaportul și certificatul de naștere al femeii.
În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbat, iar, în cursul zilei de 18 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus, față de acesta, arestarea preventivă.
Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, potrivit IPJ Dolj.