Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina au fost sesizați vineri, 17 martie a.c., în jurul orei 16:40,cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Recea din municipiul Slatina. În accident a fost implicat un tractor cu remorcă și o mașină.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Cârlogani, județul Olt.
În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, fiind eliberată autorizația de reparație pentru autovehiculul implicat în eveniment.
De asemenea, bărbatul, în vârstă de 59 de ani, a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 580 de lei și 3 puncte de penalizare”, potrivit IPJ Olt.