duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Slatina. Lucrări pe strada „Aleea Lalelelor”

Primăria Slatina a început lucrările de reabilitare a zonei adiacente străzii Aleea Lalelelor, în arealul cuprins între străzile Crișan, Primăverii şi Unirii, inclusiv zona aferentă blocului FB5. Edilul din localitate, Emil Moț, a declarat că lucrările vor dura aproximativ patru luni şi că s-a aşteptat ca cei de la Compania de Apă să finalizeze înlocuirea reţelelor pe care le au în zonă.

„Precizez faptul că, lucrările de asfaltare au fost demarate în acest moment, întrucât s-a așteptat finalizarea intervențiilor Companiei de Apă Olt de înlocuire a conductelor de apă din zona mai sus menționată. Conform proiectului, intervențiile în teren se vor derula pe o perioadă de 4 luni și vor viza strada Aleea Lalelelor, parcările adiacente și trotuarele, suprafața totală propusă pentru reabilitare fiind de aproximativ 8.000 mp.

Lucrările la care fac referire cuprind etapele necesare de executat în scopul reabilitării străzii, în vederea asigurării unor condiții normale de confort și de siguranță a circulației impuse de normele și normativele tehnice în vigoare.  Alte obiective urmărite sunt: realizarea capacității portante a străzii, rezolvarea scurgerii apelor, realizarea semnalizării rutiere, a siguranței circulației rutiere și pedestre și realizarea lucrărilor de protecția mediului executate conform standardelor și normativelor legislative în vigoare”, a spus edilul Emil Moț.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica