marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Un bebeluș de 5 săptămâni, găsit abandonat într-un șanț de pe marginea drumului

O fetiţă în vârstă de cinci săptămâni a fost găsită, marţi dimineaţa, abandonată în şanţul de pe marginea drumului din apropierea localităţii Boarta, în stare bună, după care a fost transportată la Spitalul Municipal din municipiul Mediaş, pentru investigaţii suplimentare, a anunţat purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu, Vasile Scridon.

Bebelușul era îmbrăcat gros, dar așezat pe pământ și lângă el a fost lăsată și o sticlă cu lapte.

„În această dimineaţă la ora 9:37, SAJ Sibiu a primit un apel cum că o fetiţă de 5 săptămâni a fost găsită abandonată pe marginea drumului în apropiere de localitatea Boarta. Agenţii de poliţie sosiţi şi ei la fata locului au transportat fetiţa la postul de Poliţie din Axente Sever, unde Ambulanţa trimisă de la Mediaş a găsit o fetiţă de 5 săptămâni. Starea medicală a fetiţei era relativ bună, fără mărci vizibile traumatice şi fără semne de hipotermie. Echipajul SAJ a transportat fetiţa la Pediatrie Mediaş pentru investigaţii suplimentare. Ulterior, lucrătorii de poliţie au identificat şi mama care a fost şi ea transportată la spital”, a precizat Vasile Scridon, citat de Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mama fetiţei abandonate, o tânără de 22 de ani, din localitatea Târnava, a fost externată după terminarea verificărilor medicale de la spital, potrivit Poliţiei.

„Reprezentanţii DGASPC au fost anunţaţi cu privire la cele constatate de către poliţişti, care au declanşat verificări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării măsurilor legale în consecinţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

„Inițial, mama nu a recunoscut că este copilul ei, dar în momentul în care a fost anunțată poliția și a văzut că urmează să vină oamenii legii a recunoscut copilul și l-a luat”, spune pentru Turnul Sfatului Nicolae Șușa, primarul din Șeica Mare.

De asemenea, edilul precizează că angajații Serviciului Social din cadrul Primăriei Șeica Mare alături de polițiști au oprit mama și continuă ancheta pentru a identifica motivele pentru care bebelușul a fost abandonat și dacă micuțul va fi în siguranță dacă rămâne alături de mama sa.

Din spusele primarului femeia este din Târnava și a trăit în concubinaj în satul Boarta. După ce concubinul a dat-o afară din casă, femeia s-a decis să abandoneze copilul.

Politica