marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Doi copii de 7 ani, răniți în accident în Râmnicu Vâlcea

Doi copii de 7 ani au fost răniți și transportați la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în zona centrală din Râmnicu Vâlcea. În accident au fost implicate trei mașini. Unul dintre copii este fiul șoferiței vinovate de accident. Femeia se grăbea să îi ducă la școală și nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii.

„La data de 7 martie a. c., in jurul orei 8.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier in municipiul Râmnicu Vâlcea, soldat cu rănirea a doua persoane.

Din primele date, s-a stabilit că o femeie de 36 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, in municipiul Râmnicu Vâlcea ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism.In urma impactului, aceasta ar fi lovit un al treilea autoturism, după care s-a rasturnat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negativeCercetările sunt continuate de către polițiști, urmând să fie stabilite *cauzele* și împrejurările producerii evenimentului rutier.”-IPJ Vâlcea

Politica