Gică Popescu a comentat jocul celor de la CSU Craiova, după eșecul oltenilor în fața celor de la FC Voluntari. „Baciul” consideră că instalarea lui Neagoe nu a adus lucruri pozitive la formația din Bănie, ba chiar i-a cam încurcat pe alb-albaștri.
„Craiova îmi pare o echipă stinsă de la venirea lui Neagoe. Acest spirit oltenesc pare că a dispărut. De la început am văzut o echipă în expectativă, cu atacanții la 30 de metri de terenul advers. O echipă de talia Craiovei trebuie să aibă altă atitudine, mai ales că juca împotriva unei echipe care pierduse ultimele 5 meciuri. Mi s-a părut, la fel ca în alte meciuri, o echipă stinsă”, a spus Gică Popescu pentru gsp.ro.
CSU Craiova arată ca o echipă mică, în opinia lui Gică Popescu. Fostul căpitan al Barcelonei și al Universității Craiova este acum oficial la Farul, formația favorită să câștige titlul în acest sezon.
„Te aștepți ca echipa să crească. Am înțeles, jucătorii aveau nevoie de timp pentru a înțelege ce vrea noul antrenor. Dar sunt deja 6 meciuri de la venirea lui Neagoe, iar echipa asta nu îți dă încredere. Pare o echipă mică, una din subsolul clasamentului, nu una care își dorește titlul, așa cum declară. La nivel declarativ, așa spune, că dorește titlul. Jucând așa, fără inițiativă, le va fi foarte greu”, a mai declarat Gică Popescu.








