miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Echipamente din 29 de locuri de joacă din Craiova urmează să fie cedate și casate

Direcţia Servicii Publice – Serviciul Administrarea şi Monitorizarea Serviciilor de Utilitate Publică se solicită scoaterea din funcţiune, casarea, sau transmiterea fără plată către alte instituţii publice, a echipamentelor aflate în componenţa locurilor de joacă, ce sunt în proces de modernizare.

Astfel, se propune elaborarea de către Direcția Patrimoniu, Serviciul Patrimoniu a unui Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Craiova a unor bunuri ce aparţin domeniului public al Băniei. Proiectul de hotărâre împreună cu întreaga documentație va fi supus spre dezbatere si aprobare Consiliului Local al municipiului Craiova.

Aceste bunuri ar fi trebuit să facă parte din domeniul privat al Municipiului Craiova, să fie supuse amortizării întrucât sunt destinate să deservească activitatea entităţii deţinătoare pe o perioadă mai mare de un an şi se consumă treptat si sa fie înregistrate distinct în inventarul domeniului privat”, se menționează raportul pus la dispoziția consilierilor locali.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ca urmare a cererii Direcţiei Servicii Publice – Serviciul Administrarea şi Monitorizarea Serviciilor de Utilitate Publică au fost identificate o serie de componente ale locurilor de joacă care nu au fost trecute în domeniul privat al municipiului Craiova, acestea figurând în domeniul public al municipiului Craiova respectiv:

Decizia are legătură directă cu faptul că leagănele, balansoarele sau echipamentele puse în discuție pot reprezenta un pericol pentru toți cei care le folosesc. În mare parte, copiii sunt cei care se bucură de tot ceea ce este pus la dispoziție în locurile de joacă din oraș.

Având în vedere faptul că echipamentele ce fac obiectul prezentului raport de specialitate, amplasate pe raza municipiului Craiova cu destinația de locuri de joacă/agrement au durata normală de funcționare consumată, conform Catalogului mijloacelor fixe 2022 si duratele normale de functionare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004 (Monitorul Oficial nr. 46/2005) cât și faptul că acestea pot reprezenta un pericol pentru siguranța utilizatorilor, se impune aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, aplicarea prevederilor Hotărârea nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice. Drept urmare, după, caz, pentru procedurile legale de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale este necesar ca admnistratorul acestora să facă demersurile necesare”, se mai specifică în raport.

După caz, unităţile de învatamânt preuniversitar și RAADPFL Craiova ar urma să primească în administrare locuri de joacă, ambele părți fiind mandatate pentru a îndeplini procedurile legale de scoatere din funcţiune, de casare şi de valorificare a materialelor rezultate. Sumele obţinute din valorificarea bunurilor vor constitui venit la bugetul local.

Înlocuirea locurilor de joacă din Craiova a început încă din anul 2022

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, anunța, în toamna anului 2022, faptul că în oraș a început înlocuirea locurilor de joacă. Primul loc în care s-a intervenit a fost parcul „Nicolae Romanescu”.

Licitația pentru acest proiect a fost lansată în primăvara aceluiași an, având ca obiect „înlocuirea echipamentelor de joacă vechi, deteriorate cu echipamente corespunzătoare din punct de vedere tehnic şi calitativ, dar şi completarea locurilor de joacă cu echipamente noi în zonele unde acestea sunt insuficiente“. Contractul pentru achiziția de echipamente pentru locurile de joacă a fost împărțit în două loturi, iar valoarea acestora a fost aproximată la o sumă între 10.046.950 de lei şi 23.078.373 de lei (fără TVA).

Politica