Evenimentele care l-au celebrat timp de o săptămână pe Constantin Brâncuși, s-au încheiat duminică, chiar de ziua marelui sculptor. Cele 12 festivități organizate sub titulatura de „Săptămâna Brâncuși” au culminat cu un omagiu adus artistului, chiar la Centrul care-i poartă numele.
La eveniment au participat mai multe personalități ale orașului, atât din administrația publică, cât și oameni de artă. Acestea au ținut să sărbătorească, împreună, cei 147 de ani de la nașterea sculptorului de la Hobița.
Prezent duminică la Centrul Brâncuși, președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a vorbit despre cele 12 evenimente desfășurate cu ocazia celebrării sculptorului și a mulțumit partenerilor implicați în acest proiect.
„Se împlinesc astăzi 147 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. A fost o săptămână dedicată total celebrării părintelui sculpturii moderne. Suita manifestărilor aniversare nu putea să se închidă decât acolo unde a și început, luni, la centrul pe care l-am construit în memoria titanului de la Hobița.
Ajungem la cel de-al 12-lea și ultimul eveniment coordonat de Consiliul Județean. Am sărbătorit prin sculptură, film, artă fotografică, desen, grafică, muzică și literatură. 12 parteneri și-au unit forțele, pentru a oferi publicului aceste repere aniversare și le adresăm mulțumirile noastre”, a spus președintele (CJ) Dolj, Cosmin Vasile.
La eveniment a fost prezent și arhitectul Dorin Ștefan, căruia îi aparține conceptul Centrului Brâncuși. Acesta a dezvăluit că simultan cu evenimentul de la Craiova, s-a desfășurat un altul, dedicat lui Brâncuși, la Beijing. Arhitectul a vorbit și despre visul său în privința Craiovei culturale.
„Mă bucură faptul că, ani de zile am tot văzut aceste betoane goale și acum le văd pentru prima dată că au viață. Viața le-o dați dumneavoastră, cei care participați la astfel de evenimente. Vreau să vă spun că un eveniment la fel de important se desfășoară acum la Beijing, la Institutul Cultural Român din China. Dimineață am avut o intervenție de salut. Acolo este prezentat inclusiv Centrul în care suntem și alte lucrări și informații despre Brâncuși. Sper ca după Timișoara, Craiova să fie următoarea capitală culturală a Europei”, a spus arhitectul Dorin Ștefan.
Ziua lui Brâncuși, sărbătorită la Craiova








