luni, noiembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

Misiune de sprijin în Turcia: Echipa RO-USAR a reuşit până acum să salveze 4 persoane

Salvatorii români aflaţi în Turcia au reuşit să scoată de sub dărâmături, până în prezent, patru persoane, printre care şi un adolescent de 16 ani.

”În dimineaţa zilei de ieri (n.r. – miercuri), în zona de intervenţie indicată de autorităţile turce, salvatorii români au identificat o persoană conştientă, un adolescent de 16 ani, blocat sub dărâmături. După mai multe ore de intervenţie, în site-ul de acţiune al salvatorilor români, s-a înregistrat o replică cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter, fapt care a dus la modificări ale elementelor prăbuşite, îngreunând astfel misiunea de salvare a adolescentului. S-a solicitat în sprijin un excavator pentru a susţine partea superioară a construcţiei, iar echipa mixtă de sprijin a continuat misiunea de salvare, prin crearea unui tunel de acces la victimă”, arată IGSU joi, pe pagina de Facebook.

Echipa RO-USAR a reuşit să-l salveze pe tânărul blocat sub dărâmături, acesta fiind conştient şi cooperant.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Cu eforturi susţinute şi peste 20 ore de muncă continuă, echipa din România a reuşit să-l salveze pe tânărul blocat sub dărâmături, acesta fiind conştient şi cooperant. Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun, acesta a fost predat echipajelor medicale”, precizează sursa citată.

Până la acest moment, echipa mixtă din România a reuşit să salveze 4 persoane, victime ale seriilor de cutremure produse în Republica Turcia.

Pe parcursul nopţii, la indicaţia autorităţilor turce, echipa din România a mai desfăşurat 2 misiuni de căutare în 2 site-uri diferite.

”Din nefericire, nu au fost identificate persoane în viaţă”, precizează IGSU.

În prezent, echipa se deplasează la o nouă clădire P+8, prăbuşită total, pentru executarea unei operaţiuni de căutare.

În acest site sunt deja echipe de intervenţie locale şi o macara de mare tonaj, dar autorităţile turce au solicitat sprijin, menţionează sursa citată.

În Turcia, în acest moment, sunt prezente 2 echipe de sprijin din România, formate din personal specializat de căutare-salvare RO-USAR, medici şi asistenţi SMURD, personal cu echipe canine din cadrul Clubul Câinilor Utilitari, Câini de Salvare Transilvania, Câini de Salvare Gugulania, care se află în permanentă legătură cu autorităţile turce, reprezentanţii AFAD fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acţiune şi intervenţie a echipelor internaţionale venite în sprijin. 

Politica