Vedeta a sfidat toate concepțiile religioase și s-a întruchipat în cele mai iubite creații ale creștinătății: Iisus Hristos și Fecioara Maria.
În pictorialul realizat pentru revista Vanity Fair, Madonna apare drept Fecioara Maria cu lacrimi pe față. Într-o altă imagine, artista a recreat, alături de alte femei, Cina cea de taină, întruchipându-L pe Iisus.
„În acest număr special, Madonna devine din nou Madonna: o emblemă. Nu doar întruchiparea unei tendințe muzicale sau a unui stil vestimentar, cu o figură pe cât de tulburătoare, pe atât de sacră”, a declarat Olivier Bouchara, șeful editorial de la Vanity Fair Franța, într-un comunicat de presă.
„Ea s-a dedicat trup și suflet creativității fotografilor noștri, Luigi și Inago, pentru a redesena împreună cu ei, la trei decenii după lansarea ‘Like a Virgin’, contururile relației ei cu religia. Tablouri, mai mult decât fotografii. Reinterpretări, mai mult decât reprezentări”, a mai spus acesta.
Realizarea pictorialului a durat două zile și au fost implicați peste 80 de oameni, între care și fotografii Luigi&Iango, potrivit adevarul.ro
Foto: Facebook/Pop Faction