CSU Craiova reîncepe meciurile din campionatul intern, în această seară, de la ora 20:00. Oltenii dau piept cu FC Botoșani, iar Dan Nistor speră ca trupa din Bănie să obțină trei punte. Mijlocașul vrea să îi mai îmbuneze pe fani, considerând că aceștia s-au supărat pe echipă în 2022.
„Sper să fi fost un cantonament reuşit să arătăm asta în meciul de la Botoşani. Va fi un meci destul de greu, ei au schimbat şi antrenorul, îl cunosc destul de bine pe Flavius Stoican, mai sunt şi aceşti jucători care au fost ai Universităţii Craiova şi vor să demonstreze că meritau să rămână aici. Tot timpul la Botoşani au fost meciuri grele. Din ce am văzut, vor fi condiţii bune de joc, avem de câştigat astfel. Suntem dornici să înceapă campionatul, să ne bucurăm de fotbal şi să urcăm în clasament, fiindcă, din punctul meu de vedere, locul nostru nu este aici, unde ne aflăm în momentul de faţă. Aşteptăm şi suporterii să vină la stadion şi să fie alături de noi, ştim că anul trecut i-am supărat puţin, vom face tot ce depinde de noi să-i aducem la stadion, iar ei să ne ducă spre victorie”, a declarat Dan Nistor.
Momentan, CSU Craiova ocupă locul 5, la egalitate de puncte cu Rapid și FCSB, dar la 7 puncte în spatele celor de la Farul, liderii campionatului intern. Totuși, ținând cont de faptul că în play-off punctele nu vor fi aceleași, oltenii încă au șanse mari la titlu.