Circulaţia pe Transfăgărăşan este blocată în urma unor căderi de pietre de pe versanţi în zona localităţii Arefu, din judeţul Argeş, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române, informează Agerpres.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, blocajul s-a produs la kilometrul 97+200 m. Nu au fost înregistrate victime.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş informează că traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri şi se intervine în prezent pentru degajarea drumului.