Sergiu Manea – CEO BCR și Dana Dima – vicepreședinte Retail & Private Banking BCR au fost prezenți, joi, la Craiova. Aceștia au vorbit despre contextul macroeconomic, cu riscuri și oportunități asociate, despre reziliența economiei românești, dar și despre evoluția mediului antreprenorial și democratizarea accesului la educație financiară.
Pe lângă toate aceste subiecte care au fost dezbătute, Sergiu Manea și Dana Dima au ținut să sublinieze faptul că în Oltenia și implicit în Craiova există un potențial de dezvoltare foarte mare.
„Eu am beneficiul să vin la Craiova, probabil o dată pe an sau să trec prin Craiova. Eu receptez altfel schimbarea, noi receptăm altfel schimbarea. Dacă ne uităm la colegii noștri, care conduc banking în zona aceasta, vedem potențialul local din aspirațiile pe care ei le au în fiecare an. Atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Dacă ne uităm la companii mici sau mari și al indicatori care fac referire la populație, la acțiunile executate, comparat cu alte orașe, vedem că la Craiova, calitatea acestui mix este mai ridicată decât în alte orașe care, în acest moment, trăiesc la o realitate economică mai bună. Deci asta arată foarte mult potențialul. Celălalt punct ține de infrastructura mare. Faptul că se investește și Craiova devine parte dintr-un lanț de infrastructură atât pe partea de cale ferată, cât și de șosea, care va putea să pună în valoare bazinul industrial. Mă refer la Ford Otosan și la agricultură, pentru că aceasta este la cel mai înalt nivel de exploatație agricolă în zona Olteniei. Noi ne întâlnim cu companii mari și mici. Ne vedem cu oameni care vor”, a spus Sergiu Manea – CEO BCR.
Dana Dima spune că Bănia s-a dezvoltat deja destul de mult în ultimii ani. Totodată, vicepreședintele Retail & Private Banking BCR este de părere că, odată cu investițiile care se fac și se vor face pe partea de IT, orașul o va duce din ce în ce mai bine.
„Din perspectiva persoanelor fizice, discutând despre potențial. Noi am văzut orașe care s-au ridicat mai mult în ultimii ani. Ele s-au bazat pe partea de IT, unde s-au construit centre de procesare pentru mai multe companii mari sau mici. Ceea ce observăm în Craiova și în Oltenia este faptul că s-au construit și s-au construit centre de IT și aici. Observăm această creștere pas cu pas. Probabil nu imediat, dar evoluția o să se vadă. Eu trec aproape în fiecare trimestru în Craiova. Văd astăzi Craiova cu alți ochi. Noi nu ne uităm la orașele mari care au crescut peste noapte. Uneori aceste creșteri pot să nu fie sănătoase. Preferăm să vedem orașe care cresc pas cu pas. Vorbim despre potențial, nu înseamnă că suntem deja sus. Sunt convinsă că, peste câțiva ani, Craiova o să fie sus”, a declarat Dana Dima.
Sergiu Manea a mai menționat un punct important pe care craiovenii ar putea să mizeze în următorul deceniu, pentru a ajuta la dezvoltarea locală și, de ce nu, chiar regională. Este vorba despre atragerea studenților către Universitatea din Craiova.
„Este foarte important, în acest context, să vorbim despre Craiova ca oraș universitar. Noi credem foarte mult în asta. Credem în potențialul orașului, să creeze inclusiv un obiectiv în acest sens. Să se spună: ok, avem astăzi 20-22 de mii de studenți în cele două Universități, mă refer la Universitatea din Craiova și la UMF. Cum ar fi să închidem ochii și să ne imaginăm că centrul universitar din Craiova va avea peste 12 ani 100.000 de studenți? Eu cred că există calitate”, a mai explicat Sergiu Manea.








