Vremea se schimbă radical – după un scurt episod de iarnă cu zăpadă în zonele montane, temperaturile vor începe din nou să crească. Meteorologii spun că în zilele următoare maximele vor atinge 22 de grade Celsius și este posibil să revină ploile de vară.
„Această vreme se explică prin ceea ce s-a întâmplat încă de la debutul anotimpului de iarnă, de la 1 decembrie, iată ne aflăm la mijlocul sezonului de iarnă și vorbim de un sezon deosebit de cald până în prezent.
Luna decembrie a avut o abatere termică pozitivă de 3,1 grade Celsius, fiind a treia lună decembrie cea mai caldă din istoria măsurătorilor meteorologice. Iată că și prima jumătate a lunii ianuarie păstrează aceeași tendință și, nu în ultimul rând, săptămâna care va debuta, va fi caracterizată prin valori de temperaturi în medie cu peste 10-15 grade față de normalul termic al unei a doua decade a unei luni ianuarie în țara noastră.
Temperaturile maxime pe parcursul săptămânii viitoare, mai ales de miercuri, se vor situa frecvent între 15 până la posibil 20-21 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile extracarpatice. Chiar și minimele vor fi pozitive în aproape toată țara. Vor fi cuprinse între 2 până la 12 grade.
Din punctul de vedere al regimului de precipitații, ne așteptăm ca în special în jumătatea nord-vestică să consemnăm cantități de precipitații însemnate, ploi, cantități între 25 și 30 de litri pe metru pătrat, la nivel local.
În zona montană înaltă, pe creste, să consemnăm precipitații mixte, predominant, treptat, sub formă de ninsoare, dar și intensificări ale vântului cu viteze de peste 100-120 kilometri pe oră. Nu excludem să avem și în ultima lună de iarnă intervale cu temperaturi mai mari de 10-15 grade.
Practic, estimările actualizate vineri pentru intervalul 16 ianuarie – 16 februarie indică posibilitatea ca cel puțin până la finalul lunii ianuarie, considerată, în mod tradițional, cea mai rece lună a anului și a iernii în țara noastră, dar care, iată, în acest an nu mai respectă tradiția și, de altfel, în ultimele trei ierni, considerate în top 5 cele mai călduroase, iată că nici această iarnă nu a făcut excepție.
Vorbim de temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit și estimarea indică posibilitatea ca și prima săptămână din februarie să fie caracterizată de temperaturi, în medie, peste normalul termic al unui început de lună februarie”, a spus, în direct la Digi24, Elena Mateescu, directoarea executivă a ANM.