luni, octombrie 14, 2024

Ultima ora

Sport

Fotbalistul de la CSU pe care Neagoe îl vrea la națională: „Cred că va putea face pasul”

Eugen Neagoe are mare încredere în lotul de jucători pe care l-a găsit la CSU Craiova. Antrenoru este încântat și de primul transfer pe care Mihai Rotaru l-a făcut în această iarnă. Patronul alb-albaștrilor a plătit o sumă importantă pentru a-l aduce în Bănie pe Alexandru Ișfan, de la FC Argeș.

Fotbalistul este eligibil și pentru regula U21, până la finalul acestui sezon. El este un jucător important pentru naționala de tineret a României, dar Eugen Neagoe speră, odată cu transferul la Craiova, ca Ișfan să facă pasul la prima reprezentativă.

Pe Ișfan îl cunoșteam, mă rog, ca adversar. Îl știam foarte bine, ok, l-am urmărit încă de când juca la Mioveni, când era în Liga 2. De atunci mi-a plăcut, era un jucător interesant, cu calități bune. Acum a ajuns și la naționala de tineret. Prin aducerea lui la noi, sper că și realizările lui vor fi și mai mari, să se vadă asta și în rezultate noastre și cred că va putea face pasul și la echipa de seniori a naționalei. A arătat destul de bine încă din prima zi, se cunoaște cu mulți jucători de la noi, pentru că este coleg cu ei la naționala de tineret”, a precizat Eugen Neagoe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

foto: Facebook/UCVOficial

Politica