sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Vâlcea. Bărbat cu HIV, judecat după ce și-a violat verișoara de 12 ani

Un bărbat de 27 de ani, din comuna Bujoreni, județul Vâlcea, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de viol și tentativă la transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit după ce și-a violat verișoara în vârstă de 12 ani. 

Incidentul a avut loc în luna martie 2022, fetița fiind supusă abuzurilor timp de două nopți la rând. Individul era purtător al virusului HIV în momentul în care și-a violat verișoara.

“În rechizitoriul întocmit rezultă următoarea situație de fapt: În zilele de 23/24.03.2021 şi 24/25.03.2021, în timp ce inculpatul se afla în vizită la domiciliul persoanei vătămate minore, verişoara sa primară, în vârstă de 12 ani, prin constrângere, profitând de vârsta persoanei vătămate, de diferenţa de vârstă dintre ei, dar şi de calitatea sa de văr primar mai mare, a întreţinut sexuale cu minora, în contextul în care acesta este purtător al virsului HIV STDB1 încă din anul 2018, împrejurare ascunsă victimei. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Vâlcea Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situalie care nu poate în niciun fel să inftângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” – precizează Parchetul Vâlcea

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica