sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Tradiția bradului de Crăciun. Cine a adus-o în România

În satele românești, nu exista tradiția împodobirii bradului de Crăciun, iar copiii de țăran nici măcar nu-l așteptau pe Moș Crăciun. Acest obicei a fost adus pentru prima dată în România de Regele Carol I, care împodobea bradul la Palatul Regal de pe Calea Victoriei.

Brazii de Crăciun, dar și cadourile aduse de Moș Crăciun au apărut în spațiul românesc abia în urmă cu 155 de ani. Cunoscătorii lumii sătești din nordul Moldovei spun că mai ales sătenii aveau cu totul alte obiceiuri și preocupări, legate în primul rând de aspectele religioase ale vieții, în preajma sărbătoririi Crăciunului.

Pentru sătenii din nordul Moldovei, până acum aproximativ șase-șapte decenii, bradul de Crăciun era doar un obicei exotic văzut prin casele celor bogați sau, anterior, ale moșierilor. De altfel, țăranii sărbătoreau Nașterea Domnului, și nu Crăciunul, scrie adevarul.ro Săptămâna de dinaintea Ajunului nu era marcată de bucuria alegerii cadourilor, ci de o muncă susținută pentru a pregăti gospodăria de sărbătoare. Femeile erau cele mai ocupate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Exista un obicei interesant, spune Maria Zoițanu, o săteancă din Botoșani, fostă profesoară, pasionată de etnografie. Femeile înlocuiau întreaga veselă înainte de Crăciun.

„Era înlocuită toată vesela. Sau cine nu-și permitea o spăla bine cu leșie. Vasele trebuiau bine curățate de grăsime animală, de dulce, pentru ca postul să fie autentic. Adică să mănânce din vase curate până în prima zi de Crăciun. Apoi, femeile se îndeletniceau cu primenirea caselor. Asta era ocupația de căpătâi, să le prindă sărbătoarea cu casele curate. Se văruiau pereții, se lutuiau podelele. Și bineînțeles se făceau bucatele obișnuite de sărbători. Postul era ținut cu sfințenie pentru că, pentru săteni, asta era o sărbătoare religioasă”, spune Maria Zoițanu.

În timp ce femeile se ocupau cu gătitul și curățenia, bărbații aveau grijă să transmită din tată-n fiu un obicei practicat în toate satele: mersul cu colinda și mai ales cu steaua.

„Bărbații confecționau alături de copii, îi învățau de altfel cum să facă, o stea pentru colindă. Fiecare își dădea silința să fie cât mai frumoasă, mai aspectuoasă. Așa arătau că sunt mai gospodari. Îi învățau pe copii colinde și cum să se poarte la colindă”, adaugă Maria Zoițanu.

Despre bradul de Crăciun nici nu poate fi vorba, și nici măcar de cadouri de la Moș Crăciun.

„Nu exista acest obicei la noi, cel puțin aici, în satul nostru. Cu puțin înainte de anii 90 a apărut obiceiul împrumutat de pe la oraș. Aici se mergea cu steaua, cu colinda. Întâi, copiii și apoi după ce-i adormeau pe cei mici, plecau adulții la colindat, din casă-n casă. Cadouri de Moș Crăciun primeau doar cei din familiile avute. În rest, nu era obiceiul. Crăciun era doar un personaj religios, despre care se spuneau povești și atât. Și la colindă atunci se dădeau doar mere, nuci, colaci sau ”pupeze”, un soi de colac în formă de pasăre”, precizează botoșăneanca.

Foto: Facebook

Tradiția bradului de Crăciun, veche de cel puțin 500 de ani în Europa, a fost adusă în România de Regele Carol I.

În anul 1866, la nouă nouă luni de la preluarea tronului, în Palatul Regal de pe Calea Victoriei era împodobit primul brad de Crăciun din România.

În fiecare an, pe 23 decembrie, familia regală împreună cu copiii doamnelor de onoare, dar și ai prietenilor acestora se adunau să împodobească bradul. Era servit ceaiul, se mâncau dulciuri și era o atmosferă festivă. Mai apoi, regele împărțea cadouri angajaților, dar și oferea o masă la sute de copii. Încet-încet, această tradiție a bradului de Crăciun a fost adoptată de familiile bogate sau boierești care au preluat obiceiul fie de la Casa Regală, fie după călătoriile în străinătate.

Una dintre nenumăratele legende legate de simbolistica bradului spune că odată, în vremuri foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.

Cele mai vechi datini legate de bradul de Crăciun provin din Roma Antică, atunci când locuinţele erau împodobite cu un brad sau cu crenguţe de brad în timpul sărbătorilor. Bradul era atârnat, uneori, de tavan cu vârful în jos, obicei pe care nimeni nu l-a putut descifra până în prezent, iar până în secolul XII, brazii de Crăciun nu erau împodobiţi.

În anul 1510 apare primul brad împodobit, la Riga, în Lituania, iar în anul 1521 prinţesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

În anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strasbourg, fiind împodobit cu mere roşii, iar în acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, în felul în care îl împodobim şi astăzi.

Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiţi să lupte în Războiul de Secesiune, iar în anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat barăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate Naşterii Mântuitorului.

În anul 1841, apare în Anglia primul brad de Crăciun, atunci când prinţul Albert a dăruit un exemplar soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat la castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit.

În anul 1836, împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1878 au apărut globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia, iar în anul 1882, după patentarea becului electric de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.

În anul 1880, obiceiul împodobirii bradului a ajuns şi la Casa Albă din Washington, dar ulterior, a fost interzis de preşedintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu şi necesitatea protejării mediului, tradiţia fiind reluată abia în anul 1923 şi păstrată până în prezent.

Bradul simbolizează prin forma sa triunghiulară Sfânta Treime, iar podoabele cu care acesta este acoperit reprezintă cunoaşterea şi bogăţia, asemeni pomului sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele – fructele cunoaşterii.

Dacii aveau un cult pentru brad, dar cu înţeles total diferit: bradul era un copac ritual tăiat la nunta sau la moartea cuiva. Obiceiul încă se păstrează în regiuni din Oltenia şi sudul Banatului, scrie alba24.ro

Astfel, în cadrul ritualului de înmormântare, bradul reprezenta ’’nunta” mortului cu divinitatea şi natura.

Bradul, împodobit în vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumânărele şi panglici simboliza pomul vieţii, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regăseşte în foarte multe piese de artă populară, precum covoarele, ştergarele şi iile.

În zilele noastre, în România, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul rural, cât şi urban, odată cu aşteptarea, în seara de Ajun, a lui Moş Crăciun.

În povestirile părinţilor noştri, de cele mai multe ori bradul era adus de Moş Crăciun, atunci când copiii dormeau. Sau, în locul lui Moş Crăciun, nu apucau să vadă decât bradul trecând pe sub fereastră.

Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipseşte din nici o casă (cu copii) în Sfânta seară a Crăciunului şi cu o nerăbdare crescută aşteptăm cu emoţie momentul magic al împodobirii acestuia.

După zilele de Crăciun, bradul rămâne decoraţiune de sezon, motiv de mândrie mai ales pentru gospodarii care sunt gazde în această perioadă.

În cele mai multe din casele românilor există obiceiul ca bradul să fie aruncat (ars în foc) înainte de Bobotează, urmând să se primenească locuinţa pentru sărbătoarea Botezului Domnului.

În acel moment, nostalgia pomului de Crăciun este alungată, spre a se face loc Noului An, în deplinul sens al cuvântului.

Politica