Stadionul Municipal poartă, de acum, numele marii campioane olimpice la maraton. Constantina Diță a reușit să câștige titlul olimpic la maraton, considerată cea mai dificilă probă din atletism, la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008.
Vizibil emoționată, campioana le-a mulțumit autorităților și a mărturisit că pentru ea Târgu Jiu înseamnă „tot“.
„Pe acest stadion am început sportul de performanță. Aici m-a descoperit primul antrenor, Mircea Zorilă. Dânsul mi-a îndrumat pașii spre performanță. Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor care au facut parte din viața mea de sportiv. Am luptat, oricât de greu mi-a fost. Visul meu s-a împlinit în 2008, la 38 de ani, când am obținut aurul olimpic. Pentru mine, municipiul Târgu Jiu înseamnă tot. Aici este familia mea, aici mi-am luat primul apartament cu banii câștigați din sportul de performanță și mă întorc cu drag de câte ori am ocazia acasă, la Târgu Jiu. Vă mulțumesc că ați fost de acord ca stadionul să poarte numele meu“, a spus Constantina Diță.
Consilierii au votat în unanimitate ca Stadionul Municipal să poarte numele Constantinei Diță în cadrul ședinței festive a Consiliului Local Târgu Jiu.
Iulia Popa